Connect with us
Advertisement

Actualitate

Pădurarii vor primi arme letale și salarii compensatorii. Legea a fost adoptată de președintele Klaus Iohannis

Publicat

Legea prin care pădurarii primesc dreptul de a fi dotați cu arme letale și neletale a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Aceștia vor primi și cinci salarii compensatorii, atunci când ies la pensie. Inițiativa a fost propusă în urma cazurilor în care pădurarii au fost atacaţi sau chiar ucişi de hoţii de lemne. 

Legea a fost adoptată în 27 noiembrie de Parlament, cu 232 de voturi, iar acum va intra în vigoare.

Este vorba despre modificarea ordonanței de urgență privind statutul personalului silvic, astfel încât pădurarii cu atribuţii de pază să fie dotați cu armament de serviciu, letal sau neletal.

„În exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuții de paza fondului forestier național, a fondului cinegetic național, a fondului piscicol și a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, și poate face uz de armă, în condițiile reglementărilor privind regimul armelor și munițiilor”, se arată în modificarea adusă articolului 23 (1) din OUG privind Statutul personalului silvic.

Personalul silvic poate face uz de armă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în condiţiile legii.

O altă modificare prevede că personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu minimum cinci salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.

Potrivit ordonanței, „personalul silvic este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în România și care își exercită efectiv în domeniul silviculturii profesiunea de silvicultor”.

Propunerea legislativă va ajunge la președinte pentru promulgare.

De la începutul anului, au fost înregistrate 16 agresiuni asupra personalului silvic, iar în ultimii patru ani au fost circa 200 de astfel de atacuri, unii dintre pădurari ajungând și la spital, în urma rănilor suferite.

sursă: digi24.ro

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement