Eveniment
Panouri fotovoltaice pentru 46 de gospodării aparținând comunităților marginalizate din Zlatna. Valoarea investiției
46 de gospodării din Zlatna aparținând comunităților marginalizate vor beneficia de sisteme fotovoltaice pentru energie electrică, în cadrul unui proiect privind dezvoltarea locală integrată la nivelul orașului.
Primăria orașului Zlatna a lansat joi în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru achiziția și montarea de sisteme de panouri fotovoltaice, în cadrul proiectului „Dezvoltare Locală Integrată în Orașul Zlatna”.
Valoarea totală estimată este de 351.900 de lei, fără TVA.
Potrivit caietului de sarcini, unul dintre obiectivele proiectului este integrarea socială a 627 de persoane prin activități de asistență juridică, îmbunătățirea condițiilor de locuit și sprijinirea a trei tipuri de servicii (sociale, medicale și medico-sociale) în cadrul comunității marginalizate.
În cadrul proiectului, îmbunătățirea condițiilor de locuit va fi realizată prin montarea de panouri fotovoltaice și reabilitarea locuințelor, inclusiv conectarea la rețelele de utilități.
Se urmărește astfel montarea a 46 de sisteme fotovoltaice în gospodării din cadrul comunităților marginalizate. Proiectul contribuie la îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață a persoanelor aparținând grupului țintă, prin accesul la energie electrică din surse regenerabile și scăderea facturilor la energia electrică.
Fiecare sistem fotovoltaic de 1 kWp hibrid va include:
- 4 panouri fotovoltaice (capacitate totală minim 1.000 W)
- invertor hibrid cu regulator de încărcare MPPT incorporat
- invertor de undă sinus pur
- egalizator baterii
- regulator/controler solar
- sistem de prindere pentru acoperiș înclinat
- 2 baterii solare de minim 150 ah cu mai mult de 2.500 de cicluri de încărcare/descărcare
- cablu solar
- mufe YMC4
- ramă etanșare cablaj la străpungere acoperiș
- montaj și transport
Panourile ar urma să fie montate până cel târziu la sfârșitul lunii martie 2021.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News