Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ACTUALITATE

Panouri turistice, amplasate pe marginea autostrăzilor și a drumurilor naționale. Proiect legislativ, la Senat

Publicat


autostrada A3 cluj turda

Autostrăzile și drumurile naționale de interes național și turistic ar putea avea amplasate pe margine panouri publicitare turistice, conform unui proiect de lege depus la Senat.

În prezent legea prevede ca pe marginea autostrăzilor să nu fie amplasate, de către administratorii drumurilor, astfel de panouri, ci doar cele de urgență. Pentru panourile publicitare amplasate pe drumurile naționale și pe celelalte categorii de drumuri, la art. 47 al OG nr. 43/1997 se prevede ca pentru aceste instalații/panouri acceptate de administrația drumurilor să se aplice tarife de utilizare, care se constituie ca venituri la dispoziția administratorului, respectiv pentru administrarea, exploatarea, întreținerea, repararea și modernizarea drumurilor publice.

Inițiatorii proiectului susțin, în expunerea de motive, că necesitatea promovării acestor modificări se impune pentru zona autostrăzilor, a drumurilor de interes turistic, atât pentru promovarea unor servicii turistice, cât și pentru finanțarea acestor drumuri prin plata taxelor de la panourile turistice.

Potrivit proiectului, administratorul drumului poate construi panouri publicitare turistice, urmând să le concesioneze sau să le închirieze, în condițiile legii. Sumele încasate din închirierea sau concesionarea panourilor publicitare se virează la bugetul de stat.

După dezbaterile din Senat, proiectul trebuie votat în plenul Camerei Deputaților, forul decizional, pentru a intra în vigoare.

sursa: legestart.ro, senat.ro


TOP articole in ultimele zile


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

CÎMPENI

Investiție în infrastructura educațională rurală, în Munții Apuseni. Şcoala generală din Bistra va fi modernizată și extinsă

Publicat

Şcoala generală cu clasele I-IV din comuna Bistra va fi reabilitată, modernizată și extinsă, pentru a asigura copiilor condițiile optime pentru învățământ. Investiția se ridică la suma de aproape 490.000 de lei. Primăria Bistra a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru lucrări de reabilitare, modernizare și extindere la Școala […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Pompieri francezi și polonezi, la ISU Alba, în cadrul proiectului european Erasmus Plus – Tehnologii pentru Pompieri

Publicat

Pompieri francezi și polonezi se află în această perioadă în județul Alba, unde vor participa la o serie de activități de pregătire, în cadrul unui proiect european. În perioada 26 februarie – 3 martie pompierii francezi și polonezi se află în județul Alba și vor participa la o serie de activități de pregătire în cadrul […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

„Marea asfaltare”, la Cistei: 17 străzi din localitate vor fi reabilitate, printr-o investiție de peste 2,3 milioane de lei

Publicat

Aproape 4 kilometri de străzi din localitatea Cistei, comuna Mihalț, vor fi asfaltate și reabilitate, printr-o investiție de peste 2,3 milioane de lei. Primăria comunei Mihalț a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație privind proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare străzi în localitatea Cistei. Valoarea totală estimată este de 2.335.099,21 […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Amendamentul Florin Roman produce efecte: Numărul beneficiarilor de ajutor social a scăzut cu peste 21.000

Publicat

roman

În cursul anului trecut, deputatul PNL de Alba, Florin Roman a depus un amendament, cuprins într-o lege adoptată de Parlament, prin care a propus ca cei care sunt apți de muncă și refuză un loc de muncă să nu mai primească venitul minim garantat, sub forma unui ajutor social. Urmare a acestui amendament, numărul beneficiarilor […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate