Eveniment
Parc fotovoltaic în comuna Cricău. Va asigura aproape tot consumul de energie al instituțiilor, inclusiv iluminatul stradal

Parc fotovoltaic în comuna Cricău. Comuna Cricău va beneficia în curând de o centrală fotovoltaică cu o putere instalată de 143 kWp, care va acoperi aproape tot consumul de energie electrică al instituțiilor publice, inclusiv iluminatul stradal. Investiția se ridică la aproape 700.000 de lei, fără TVA.
Primăria Cricău a lansat pe 11 iulie, în platforma SEAP, o licitație pentru proiectarea și punerea în funcțiune a unei centrale fotovoltaice pentru acoperirea consumului propriu de energie electrică în comună.
Valoarea totală estimată a investiției este de 697.713,5 lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată prin Ministerul Energiei – Fondul de Modernizare.
Durata de execuție a contractului este de maxim 10 luni.
Parc fotovoltaic în comuna Cricău
Potrivit documentației, proiectul prevede înființarea unei centrale electrice fotovoltaice de tip „on-grid”, cu capacitatea de 143 kWp. Aceasta urmează să fie amplasată pe un teren (pășune) în suprafață de 2.770 mp aflat în extravilanul localității.
Centrala electrică fotovoltaică va fi alcătuită din 260 de panouri solare de 550W și un invertor de minim 143 kW, fără stocare.
Potrivit auditului electroenergetic, sistemul fotovoltaic a fost dimensionat astfel încât să acopere și să compenseze cantitativ consumul de energie electrică al instituțiilor publice locale, inclusiv iluminatul public.
Astfel, în urma realizării centralei electrice fotovoltaice se estimează o reducere importantă a consumului de energie electrică cu aproximativ 98,55% (fată de consumul de referință), prin acoperirea consumului pe timpul zilei şi compensare cantitativă conform Legii 123/2012 pentru energia injectată în rețea.
După implementarea proiectului se dorește acoperirea consumului propriu care să tindă spre 100%. În cazul unui surplus pe perioadele în care nu există consum, energia produsă de panourile solare va fi furnizată în sistem și va fi compensată cu alte perioade de consum.
Autoconsumul va fi de 100% la nivelul unui an calendaristic.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News