Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Parchetul general a deschis dosar de cercetare penală privind datele contradictorii furnizate de autorităţile publice pentru referendum

Publicat

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au deschis o cauză penală în care se efectuează cercetări privind conţinutul listelor electorale permanente şi al celor suplimentare de la referendumul din 29 iulie 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Decizia a fost luată în contextul comunicatului CCR, prin care menţiona că a primit date contradictorii de la autorităţile publice referitoare la numărul persoanelor cu drept de vot din ţară şi străinătate.

Vă prezentăm comunicatul Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

„Având în vedere comunicatul Curţii Constituţionale din data de 02.08.2012, privind datele contradictorii primite de la autorităţile publice privind numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit o cauză penală în care se efectuează cercetări în legătură cu conţinutul listelor electorale permanente și al listelor suplimentare utilizate în referendumul din 29 iulie 2012.

În vederea efectuării cu celeritate a cercetărilor, procurorii Secţiei de Urmărire Penală și Criminalistică au solicitat copiile listelor electorale permanente și listele suplimentare cu semnăturile alegătorilor în original, Autorităţii Electorale Permanente și societăţii comerciale desemnate să realizeze procedurile tehnice.

Societatea comercială desemnată să realizeze procedurile tehnice conform articolului 431 alineatul 5 din Legea nr. 3/2000 cu modificările și completările ulterioare a pus la dispoziţia procurorilor documentele solicitate.

Precizăm că toate documentele au fost primite și păstrate la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile hotărârii Biroului Electoral Central privind operaţiunile tehnice care se realizează pentru centralizarea rezultatelor referendumului.

S-au dispus măsurile necesare pentru îndeplinirea activităților pevăzute de articolul 431 alineatul 5 din Legea nr. 3/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Documentele ridicate sunt necesare în efectuarea activităților de urmărire penală.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate