Connect with us
Advertisement

Administrație

Parcul de Nord din Alba Iulia. Valoarea lucrărilor de amenajare, actualizată. Cât va fi investiția pentru zona Micești-Orizont

Publicat

Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria a actualizat documentația pentru investiția de amenajare a parcului public din cartierul Micești-Orizont. 

Consiliul Local Alba Iulia a aprobat, vineri, documentația tehnico-economică, la faza proiect tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții.

Parcul va fi amenajat în partea de nord-vest a municipiului Alba Iulia. Va fi mărginit de strada Stadionului în partea de nord, strada Azur în partea de est și strada Gârda la vest și sud.

Prin amenajarea parcului în cartierul Micești-Orizont din Aba Iulia, se urmăresc următoarele obiective:

  • definirea unui nucleu în rețeaua verde a orașului pentru viitoarea dezvoltare pe direcția nord-sud cu legătura spre bazinul olimpic și pe direcția est-vest cu parcul dendrologic și malul râului Ampoi
  • crearea de facilități pentru copii, cum ar fi locuri de joacă, și pentru alte grupuri de vârstă, cum ar fi zone de fitness în aer liber
  • valorificarea surselor de apă existente oferind atât cadre de refugiu și relaxare, cât și loc de reproducere și hrană pentru habitatele terestre și acvatice
  • organizarea de evenimente și activități comunitare, care să promoveze coeziunea socială și implicarea locuitorilor în viața cartierului
  • activarea parcului prin amplasarea unui pavilion multifuncțional cu funcțiune sportivă și culturală creșterea valorii imobiliare în zonă, făcând cartierul mai atractiv pentru potențiali noi rezidenți și investitori
  • crearea unui sistem de iluminat articulat, sensibil și atmosferic
  • crearea unui sistem de piese de mobilier în acord cu abordarea naturalistă
  • îmbunătățirea calității aerului și reducerea efectului de căldură urbană prin plantarea de arbori și crearea unor zone verzi extinse
  • implementarea unei bariere vegetale pentru reducerea poluării fonice și vizuale generate de activitatea din incinta Fabricii de Ouă și pentru sporirea biodiversității.

Parcul de nord din Alba Iulia. Valoarea investiției

Valoarea investiției este de 29.319.556,34 lei din care construcții-montaj 20.640.490,99 lei cu TVA. Anterior, valoarea lucrărilor a fost de 21.500.346,22 lei.

Proiectul este finanțat prin Programul Regiunea Centru 2021-2027, care are ca scop promovarea dezvoltării integrate și sustenabile a teritoriilor urbane și rurale.

Suprafața totală este de 83.225 mp.

Parcul de nord din Alba Iulia. Amenajări propuse

Construcții propuse:

  • alei pietriș stabilizat: 5.450 mp
  • alei suspendate: 600 mp
  • parcări: 738 mp
  • dotări oglindă de apă: 2.935 mp
  • dotări teren de sport: 435 mp
  • dotări grup sanitar: 9 mp
  • dotări pavilion: 104,64 mp
  • spații verzi cu amenajări vegetație joasă medie și înaltă: 77.399 mp
  • arbori păstrați: 364 buc
  • arbori plantați: 410 buc

Durata estimată de execuție este de 37 luni, din care 2 luni proiectare și 35 de luni pentru execuție.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement