Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Părintele Ioan Puiuleț, preot al parohiei Poiana Vadului, a decedat la vârsta de 76 de ani

Publicat

Părintele Ioan Puiuleț, preot al parohiei Poiana Vadului între anii 1972-2011, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de vineri, 11 august 2023.

Rerezentanții Arhiepiscopiei din Alba Iulia au precizat că ”slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Ioan va fi oficiată luni, 14 august, începând cu ora 12.00, la biserica „Izvorul Tămăduirii” din parohia Câmpeni Deal, de către un sobor de preoți, în frunte cu părintele Andrei Bâldea, protopop al Câmpeniului.

Părintele Ioan Puiuleț s-a născut la 18 iulie 1947, în satul Gura Sohodolului, din părinții Rovin și Samfira. A urmat școala primară, gimnazială și liceul în orașul Câmpeni, iar între anii 1966-1971 a frecventat cursurile Institutului Teologic din Sibiu.

După absolvirea cursurilor universitare, în anul 1972, s-a căsătorit cu tânăra Doina (născută Petric), fiind binecuvântați cu trei copii.

A fost hirotonit preot, în luna martie 1972, de către Episcopul Visarion Aștileanul, pe seama parohiei Poiana Vadului, protopopiatul Câmpeni, pe care a păstorit-o cu râvnă, până în anul 2011.

Trudind cu râvnă apostolică în ogorul Bisericii, pe lângă slujirea sacerdotală, părintele Ioan Puiuleț a respectat datinile și tradițiile moților.

Timp de aproape 40 de ani, a desfășurat o bogată și rodnică activitate pastoral-misionară, gospodărească și social-filantropică, încununată cu finalizarea lucrărilor de renovare totală a bisericii din Poiana Vadului, efectuate între anii 2006-2008.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, au transmis reprezentații Arhiepiscopiei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax