Connect with us
Advertisement

Eveniment

Părinții singuri, exceptați de la turele de muncă pe timp de noapte. Legea a fost promulgată

Publicat

Părinții singuri sunt exceptați de la turele de muncă pe timp de noapte. Legea care completează Codul Muncii a fost promulgată, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit modificărilor, „femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează, precum şi persoana singură din familia monoparentală nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte”.

Pe 30 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege, potrivit Agerpres.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea Codului Muncii.

Se include reprezentantul familiei monoparentale în categoriile de persoane care nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.

Părinții singuri, exceptați de la turele de muncă pe timp de noapte. De ce a fost propus proiectul

„Fără ture de noapte pentru părinţii singuri! (…) În prezent, Codul muncii prevede dreptul de a decide dacă lucrează în ture de noapte doar în cazul femeilor gravide, al lăuzelor şi al celor care alăptează, însă lista beneficiarilor se extinde. Potrivit legii, munca de noapte este definită ca activitatea desfăşurată în intervalul orar 22:00 – 06:00. Sunt foarte multe cazuri în care părinţii singuri nu au cu cine să-i lase pe cei mici.

Nu toţi au un bunic, o rudă sau o persoană apropiată pe care să se bazeze, iar o bonă este extrem de scumpă. Aşa că de cele mai multe ori copiii ajung în grija unor persoane nepotrivite sau sunt lăsaţi singuri pe timp de noapte. Familiile monoparentale au nevoie de sprijin, nu de obstacole sau beţe în roate. Relaţia părinte-copil poate fi grav afectată de programul de noapte, părintele vine acasă după o tură obositoare şi de cele mai multe ori nu se mai poate ocupa cum trebuie de cel mic”, a declarat recent senatoarea Silvia Dinică, iniţiatoarea proiectului de lege.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement