Părinții unor elevi din Alba se opun revenirii unui profesor la catedră: I-a propus unei eleve să întrețină relații intime
Părinții elevilor care învață la Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” Galda de Jos se opun revenirii unui profesor de sport, înapoi la catedră.
Este vorba despre un profesor de sport cercetat într-un dosar penal pentru infracțiunea de racolarea minorilor în scopuri sexuale. Asta după ce i-a trimis elevei în vârstă de 15 ani mesaje prin care îi propunea să se întâlnească pentru a întreține relații intime.
Cazul a avut loc în vara anului 2026 și a fost mediatizat de către reprezentnații IPJ Alba. În data de 19 iunie profesorul a fost ținta unei percheziții domiciliare, iar apoi a fost plasat sub control judiciar.
Din câte se pare profesorul ar putea reveni la catedră în luna octombrie. Drept urmare părinții elevilor au realizat un memoriu adresat instituțiilor statului prin care vor să arate că se opun revenirii profesorului la catedră.
Memoriul este adresat școlii, Inspectoratului Școlar Județean, Ministerului Educației și DGASPC. De asemenea a fost transmis și redacției alba24.ro care a relatat despre caz.
Publicăm mai jos documentul realizat de părinți.
Ce transmit părinții în memoriu
”CĂTRE:
▪ Conducerea și Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale „Nicolae Drăgan” Galda de Jos
▪ Comisia de Etică și Deontologie Profesională din cadrul Consiliului Profesoral
▪ Inspectoratul Școlar Județean Alba
▪ Ministerul Educației
▪ Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba
Memoriu colectiv
Subsemnații, părinți și reprezentanți legali ai elevilor înscriși la Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” Galda de Jos, vă înaintăm prezentul demers, mânați de responsabilitatea legală și morală pentru siguranța, demnitatea și echilibrul psiho-emoțional al copiilor noștri.
Aducem, pe această cale, la cunoștința instituțiilor sus-menționate poziția noastră categorică, unanimă și de neclintit cu privire la refuzul de a accepta revenirea la catedră, începând cu luna octombrie, a profesorului de Educație Fizică și Sport Claudiu D..
Apreciem efortul constant al colectivului profesoral și al conducerii școlii de a asigura un climat educativ stabil și onorabil în instituție. Ne adresăm dumneavoastră ca parteneri în actul educațional, tocmai pentru a proteja acest climat.
Faptele de o gravitate excepțională reținute în sarcina domnului profesor cercetat penal și reținut preventiv de către organele de poliție pentru abateri de natură sexuală la adresa unei eleve minore suprapuse peste realitatea că, de-a lungul timpului, au existat și alte eleve care s-au plâns de atitudinea, gesturile și limbajul nepotrivit ale aceluiași cadru didactic, fac inacceptabilă revenirea sa în mijlocul copiilor.
Existența unor dovezi directe și a unor conversații scrise purtate cu minora chiar în timpul programului de curs, intrate în posesia părinților, a anulat iremediabil încrederea comunității noastre.
Din perspectivă legală, readucerea la catedră a domnului profesor contravine flagrant principiilor fundamentale stabilite de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Articolul 3 consacră principiul protecției copilului, al demnității umane și al asigurării unui mediu securizant, lipsit de orice formă de violență, abuz sau exploatare.
Totodată, potrivit dispozițiilor imperative ale Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în special art. 2 alin. (1) și art. 89, interesul superior al copilului este prioritar în fața oricărui alt interes administrativ, minorul având dreptul inalienabil la protecție împotriva oricărei atingeri aduse integrității sale fizice și psihice.
De asemenea, conform art. 209 și art. 210 din Legea nr. 198/2023, privind statutul personalului didactic, exercitarea funcției didactice este condiționată de o conduită morală ireproșabilă.
În acest context juridic, aplicarea unei simple sancțiuni pecuniare de reducere a salariului cu 15% nu poate înlătura incompatibilitatea evidentă cu profesia și nici nu poate constitui o garanție de securitate pentru copiii noștri. Dreptul contractual de muncă sau calitatea de titular nu pot prima în fața dreptului fundamental al copiilor de a fi în deplină siguranță la școală.
Față de aceste considerente, vă comunicăm oficial hotărârea noastră fermă de a nu trimite copiii la nicio oră susținută de domnul profesor Claudiu D..
În situația în care acesta va fi totuși menținut la catedră, vă notificăm că părinții vor recurge la dreptul conferit de Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP, aprobat prin OME nr. 5.726/2024) de a asista la cursuri, asigurând o prezență fizică continuă, prin rotație zilnică, pentru a garanta direct supravegherea și liniștea elevilor.
Avem convingerea că împărtășim aceeași datorie morală de a pune siguranța copiilor pe primul loc.
În consecință, solicităm instituțiilor sus-menționate:
- reanalizarea de urgență a situației existente;
- identificarea soluțiilor administrative și legale adecvate pentru încetarea definitivă a activității domnului profesor în această școală;
- asigurarea încadrării unui alt cadru didactic la disciplina Educație Fizică și Sport;
- adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru garantarea siguranței fizice și psiho-emoționale a elevilor.
Prezentul memoriu reprezintă voința asumată a comunității de părinți, semnăturile de susținere fiind consemnate în tabelele anexate, care fac parte integrantă din prezenta adresă.
Avem încrederea deplină că veți trata acest apel cu responsabilitatea, demnitatea și vocația care definesc misiunea dascălului, alegând să fiți alături de comunitate și punând necondiționat pe primul loc siguranța, inocența și viitorul copiilor noștri.
Încredințăm acest demers conștiinței dumneavoastră profesionale și umane, convinși că valorile morale și datoria de a ocroti elevii vor prevala în fața oricăror alte considerente”, au transmis părinții în memoriu.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)