Connect with us
Advertisement

Eveniment

Părinţii vaccinaţi vor beneficia de concediu pentru îngrijirea copiilor lor bolnavi de COVID. Indemnizația va fi de 100%

Publicat

Părinţii vaccinaţi vor beneficia de concediu pentru îngrijirea copiilor lor bolnavi de COVID -19, indemnizaţia fiind de 100% din baza de calcul stabilită.

Acest lucru a fost decis miercuri, în plen, de senatori, prin adoptarea propunerii legislative pentru modificarea OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

„În cazul copilului pentru care s-a dispus măsura carantinei sau a izolării în condiţiile Legii 136/2020, asiguraţii pentru care nu se dispune măsura carantinei sau a izolării au dreptul la concediu pentru supravegherea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 18 ani.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei (…) este de 100% din baza de calcul stabilită şi se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, prevede proiectul de act normativ amendat şi adoptat, miercuri, de Senat.

Iniţiatorii propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari USR atrag atenţia, în expunerea de motive, că, în prezent, părintele vaccinat este privat de îngrijirea copilului său cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani, bolnav de COVID 19, spre deosebire de părintele nevaccinat care beneficiază de concediu pentru carantină.

„Reglementările în vigoare au drept consecinţă discriminarea persoanelor asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care nu sunt supuse carantinei sau izolării, în calitatea lor de părinţi, în condiţiile în care aceştia nu pot beneficia de niciun concediu pentru îngrijirea copiilor lor minori cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani şi care sunt infectaţi cu boală infectocontagioasă. (…)

În situaţia copilului infectat cu SARS-CoV-2, reglementarea unei măsuri de protecţie doar in situaţia copiilor în vârstă de până la 7 ani, reprezintă o măsură discriminatorie pentru copiii între 7 şi 18 ani, aflaţi in aceeaşi situaţie, infectaţi cu o boala infectocontagioasă.

Privarea părintelui vaccinat de concediul pentru îngrijirea copilului grav bolnav cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani aduce o atingere gravă interesului copilului, acela de a beneficia de îngrijirea părintească.

Situaţia minorului se poate agrava, iar in condiţiile în care acesta este izolat la domiciliu şi lipsit de sprijinul şi îngrijirea părinţilor, este in imposibilitate de a lua decizii imediate cu privire la sănătatea sa”, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursă: AGERPRES

Foto: Pixabay

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement