Connect with us

Actualitate

Parlamentarii au decis: pot angaja la cabinete persoane cu care au lucrat în ultimii cinci ani

Publicat

parlamentul romanieiPlenul reunit al Parlamentului a adoptat, marţi, iniţiativa legislativă care prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani, cu 275 de voturi „pentru” şi 22 de abţineri.

Proiectul pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor propune introducerea la articolul 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, după alineatul 12, a unui nou alineat, cu următorul cuprins: „Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputaţii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani”, anunță Mediafax.

Articolul 301 din Codul Penal prevede că „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a transmis Parchetului General, o scrisoare, în luna ianuarie, prin care se solicita un punct de vedere privind posibilitatea interpretării reangajării personalului la cabinetele parlamentare ca un potenţial conflict de interese.

sursa: realitatea.net

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement