Connect with us
Advertisement

Actualitate

Parlamentarii propun ca bursele din învăţământul profesional să nu mai fie luate în calcul la acordarea ajutorului social. Proiect legislativ, la Senat

Publicat

scoala profesionala germana alba iulia sala clasa Parlamentarii propun modificarea legii privind venitul minim garantat astfel încât la calculul ajutorului social pe baza venitului minim garantat, să nu mai fie luate în calcul bursele copiilor din învăţământul profesional, din familiile respective.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 1 noiembrie.

„Bursa profesională este un stimulent acordat de stat pentru motivarea elevilor să urmeze o școală profesională și să-și însușească o meserie cu căutare pe piața muncii. Acordarea acesteia este strict reglementată în lege, fiind prevăzute întreruperi ale acordării dacă elevul lipsește nemotivat de la școală sau are abateri disciplinare care conduc la scăderea notei la purtare. Având în vedere că România trebuie să facă eforturi ca să reducă abandonul școlar, una dintre măsuri este exceptarea bursei profesionale, alături de celelalte venituri exceptate, la calculul venitului minim garantat, ca ajutor social pentru familiile cu venituri mici”, susțin inițiatorii proiectului legislativ.

Unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei este venitul minim garantat, susțin inițiatorii. Potrivit legii, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferență între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure, și este cuprins între 142 lei pentru o persoană singură și 442 lei, pentru o familie formată din 4 persoane.

Potrivit parlamentarilor, la stabilirea venitului net lunar al familiei se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, cu câteva excepții cum ar fi alocația pentru susținerea familiei, alocația de stat pentru copii, bugetul personal complementar primit de persoanele cu handicap, ajutoare de stat acordate producătorilor agricoli, burse de studiu și burse sociale, sprijin financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului „Bani de liceu”, precum și veniturile obținute din activitățile de zilieri.

De asemenea, inițiatorii susțin că, având în vedere că printre beneficiarii acestui tip de ajutor social se numără și elevi care frecventează învățământul profesional, aceștia se află în prezent în situația de a renunța la bursa profesională, care nu este exceptată de la calculul veniturilor familiei, deși are un scop precis, acela de a încuraja continuarea studiilor și calificarea într-o meserie căutată pe piața muncii.

Potrivit propunerii legislative, la stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure, se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, indemnizații, alocații și ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligațiile legale de întreținere și alte creanțe legale, cu excepția alocației pentru susținerea familiei, a alocației de stat pentru copii, a bugetului personal complementar pentru persoanele cu handicap, a ajutoarelor sociale pentru producători agricoli, a burselor de studiu și a burselor sociale, a sprijinului financiar prevăzut de HG nr. 1488/2004 privind sprijinul financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului național de protecție socială “Bani de liceu”, a sprijinului financiar prevăzut de HG nr. 1062/2012 privind subvenționarea de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învățământul profesional, precum și veniturile obținute din activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.

sursa: senat.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement