Parlamentarul de loc din Alba, Gheorghe Petru Pîclișan, care a ajuns deputat de Botoșani după ce a candidat pe listele POT, nu va vota moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan. 

Pîclișan a plecat din POT alături de alți deputați la finalul anului 2025. Cinci dintre parlamentarii plecați din partidul Aneimaria Gavrilă, printre care și Pîclișan, au format UNIT.

Publicitate

Aceștia au emis un comunicat de presă în care au precizat că nu vor vota ”o moțiune fără soluții”. Mai mult de atât au spus că nu vor gira PSD-AUR.

De asemenea, spun că AUR și PSD s-au aliat doar pentru schimbarea unui om, nu pentru a oferi o soluție reală.

Comunicatul UNIT

Într-un comunicat de presă cei de la UNIT au spus de ce nu vor vota moțiunea împotriva lui Bolojan.

”O generație întreagă de români, generația părinților noștri, a trăit un destin marcat de muncă grea, întuneric, frig și lipsuri, impuse de un regim crud, construit în jurul ambițiilor de preamărire ale unui singur om. Dar acelea erau, măcar, ambiții pentru și despre România.

Publicitate

Astăzi, acel regim nu a dispărut cu adevărat. S-a metamorfozat. A îmbrăcat hainele democrației, dar a înlocuit visul de preamărire cu unul de „prea-îmbogățire”. Iar pentru acest nou scop, generația noastră este chemată, din nou, să suporte sacrificiul.

Partidul UNIT a demonstrat consecvență în opoziție, am votat patru moțiuni împotriva Guvernul României condus de Ilie Bolojan și am criticat constant politicile de austeritate aplicate fără discernământ, politici care au lovit mai întâi în cei mai vulnerabili, dar care s-au împotmolit atunci când au ajuns la clientela politică.

Publicitate

PSD- responsabil cu dezechilibrele economice

Pe 20 aprilie, Partidul Social Democrat principalul responsabil pentru dezechilibrele economice actuale, a decis să adâncească criza economică, suprapunându-i una politică, iar pe 28 aprilie, cu complicitatea bizară a colegilor noștri de opoziție, Alianța pentru Unirea Românilor - AUR , au concretizat haosul printr-o mișcare politică lipsită de substanță: o moțiune de cenzură care nu propune schimbarea direcției, ci doar înlocuirea unui om.

Am purtat discuții cu inițiatorii. Am căutat să înțelegem soluția propusă. Nu există. Nu există o alternativă de guvernare, nu există un plan economic nou, doar dorința de a schimba un nume.

Publicitate

Am avut, de asemenea, discuții directe cu premierul. Ni s-a confirmat că nu există intenția de a modifica politicile actuale. În aceste condiții, devine evident că miza reală este eliminarea unui personaj devenit incomod, un om care a început să „aprindă lumina” în zone în care interesele vechi preferă întunericul.

AUR nu oferă o alternativă reală

În mod surprinzător, Alianța pentru Unirea Românilor a ales să susțină această inițiativă, fără a oferi, la rândul său, o alternativă reală. Prin această poziționare, AUR nu face decât să faciliteze un joc politic al PSD, contribuind la o schimbare de fațadă care lasă sistemul intact.

Publicitate

UNIT a semnat moțiunea pentru a permite clarificarea rapidă a situației politice. România nu își permite un blocaj prelungit. Însă votul nostru trebuie să reflecte interesul public, nu calcule politice de culise.

Premierul Ilie Bolojan a fost criticat, inclusiv de noi, pentru rigiditate, pentru lipsa de empatie în aplicarea unor măsuri dure și pentru priorități discutabile. Însă necinstea nu este o acuzație care i-a fost adusă.

PSD solicită eliminarea unui om incomod

Prin urmare, când PSD solicită sprijin pentru înlăturarea unui om incomod, fără a schimba nimic din mecanismele care au produs criza actuală, avem motive serioase să refuzăm acest demers.

Publicitate

UNIT este un partid format din parlamentari aflați la primul mandat, oameni care au intrat în politică din convingerea că România se află într-un moment decisiv, moment în care putem da pagina către un nou capitol politic. Credem că putem combate clientelismul, nepotismul, sinecurile și corupția, și că putem construi o politică bazată pe merit, responsabilitate și seriozitate.

România are nevoie de stabilitate și de claritate.

Această moțiune nu oferă niciuna dintre ele. Este doar un demers politic menit să ofere un țap ispășitor pentru eșecurile trecutului și să permită continuarea acelorași practici”, au transmis cei din UNIT.

Publicitate

sursă foto: Pîclișan Gheorghe, Facebook.