Actualitate
Parohia Ortodoxă Maieri II vrea să construiască o CAPELĂ în Cimitirul Municipal din Alba Iulia. Proiect în Consiliul Local

Parohia Ortodoxă – Parohia Maier II solicită Consiliului Local al municipiului Alba Iulia aprobarea modificării reglementărilor urbanistice la Cimitirul Maieri II, situat în intravilanul localității Alba Iulia, pe Bulevardul Încoronării. nr. 17.
Terenul în suprafață totală de 921 mp este proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Maier II – Alba Iulia, întabulare, drept de proprietate, cu titlu gratuit, dobândit prin Convenție și are categoria de folosință ”curți, construcții”.
Se dorește elaborarea soluției urbanistice pentru modernizarea și extinderea unei capele mortuare, pe un teren în care există în prezent o construcție cu suprafața construită de 58,0 mp, care va fi demolată. În locul acesteia va fi construită o capelă, în suprafață de 116,50 mp.
Accesul se va face din Bulevardul Încoronării, totodată fiind propus și un acces secundar, din aleea de acces cu profil de 6 metri. Parcarea pentru mașinile vor deservesc funcțional capela se va realiza în incinta proprie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News