Connect with us
Advertisement

Eveniment

Pasagerii care sosesc pe aeroporturi în Grecia dinspre România şi Bulgaria trebuie să prezinte un test negativ COVID-19

Publicat

Pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România şi Bulgaria, începând cu data de 28 iulie trebuie să prezinte un test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, în conformitate cu informaţiile comunicate oficial de autorităţile elene, a anunţat MAE, potrivit publicației romania24.ro.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective, menţionează MAE.

Potrivit sursei citate, prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii şi nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form şi prezentarea codului QR.

În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie şi care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testaţi la sosire pe aeroporturile din Grecia.

MAE precizează că toate condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51914, https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro si www.mae.ro.

sursă: romania24.ro, agerpres.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement