Actualitate
Pașapoartele simple vor putea fi eliberate și în orașe mici sau comune, cu acordul autorităților locale

„Am aprobat o hotărâre de guvern potrivit căreia activitatea serviciilor publice comunitare de eliberare a paşapoartelor simple, electronice, va fi descentralizată până acolo unde va fi absolut necesar, fie chiar comună, orăşel mai mic. Există anumite structuri care şi în prezent lucrează. Prin această hotărâre de guvern s-a dat competenţa ca, sub ordinul prefectului şi cu aprobarea Direcţiei Generale a Paşapoartelor, să se poată stabili puncte oriunde în ţară este nevoie la un moment dat, dacă apar cerinţe”, a declarat Stroe, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.
Ministrul a justificat această decizie prin faptul că cetăţenii, dar şi lucrătorii din administraţiea publică locală au formulat solicitări în acest sens.
Într-un comunicat transmis ulterior de Guvern se arată că va fi asigurat un „complet mobil” de preluare a datelor solicitanţilor de paşapoarte, fiind asigurate şi condiţiile de spaţiu şi iluminare la locul unde se va realiza primirea cererii.

Guvernul arată că decizia a fost luată pentru a veni în sprijinul solicitanţilor de paşapoarte care domiciliază în alte localităţi decât cele reşedinţă de judeţ.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News