Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a stabilit programul de distribuire a ”paștilor” și anunță și programul liturgic din Săptămâna Patimilor, slujba de Înviere și cele din Săptămâna luminată.

În Săptămâna Sfintelor Pătimiri (10-15 aprilie) și în Săptămâna Luminată (16-22 aprilie), programul slujbelor de la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia se va desfășura după rânduielile bisericești specifice acestei perioade liturgice.

Publicitate

În Sâmbăta Mare, 15 aprilie, o delegație a Arhiepiscopiei Alba Iuliei va fi prezență pe Aeroportul Internațional din Sibiu de unde va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim. Din incinta Catedralei arhiepiscopale din Alba Iulia, se va putea lua sfânta lumină pentru a fi dusă la bisericile din cuprinsul Eparhiei.

Distribuirea ”paștilor”

La Catedrala arhiepiscopală (sub turnul-clopotniță), „paștile” vor fi distribuite astfel:

  • Sfânta și Marea Sâmbătă, 15 aprilie, între orele 12.00-18.00
  • în prima zi de Paști, Duminică, 16 aprilie, între orele 03:-03.30 și 10.00-12.00.
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Programul liturgic al Catedralei arhiepiscopale Alba Iulia

Marţi, 11 aprilie 

  • ora 7.00-9.45 - Spovedanie (Molitfa de spovedanie se citeşte la ora 7.00)
  • ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
  • ora 8.00-9.30 – Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite
  • ora 18.00-19.15 – Denie

Miercuri, 12 aprilie

  • ora 7.00-9.45 - Spovedanie (Molitfa de spovedanie se citeşte la ora 7.00)
  • ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
  • ora 8.00-9.30 – Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite
  • ora 18.00-19.15 – Denie

Joi, 13 aprilie – Cina cea de taină

  • ora 7.00-9.45 - Spovedanie (Molitfa de spovedanie se citeşte la ora 7.00)
  • ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
  • ora 8.00-10.00 – Vecernia cu Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
  • ora 18.00-20.30 – Denia celor 12 Evanghelii cu scoaterea Sfintei Cruci
Publicitate

Vineri, 14 aprilie – Răstignirea Domnului

(Zi aliturgică şi ajun)

  • ora 7.00-9.00 – Ceasurile Împărăteşti şi Obedniţa
  • ora 9.00-9.45 – Vecernia cu scoaterea Sfântului Epitaf
  • ora 18.00-21.00 – Denia Prohodului Domnului cu Procesiunea Sfântului Epitaf

Sâmbătă, 15 aprilie – Pogorârea la iad a Domnului

  • ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
  • ora 8.00-10.30 – Vecernia cu Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
  • ora 12.00 – 18.00: Program de curăţenie şi pregătire a Catedralei pentru praznicul Sfintelor Paşti (Catedrala este închisă)
  • ora 23.30-23.45 – Canonul Sâmbetei celei Mari
  • ora 23.00– 01.15: Accesul în interiorul Catedralei este restricționat
Publicitate

Duminică, 16 aprilie – ÎNVIEREA DOMNULUI (Sfintele Paști)

  • ora 24.00-01.15 – Utrenia Sfintei Învieri
  • ora 01.15-03.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • ora 12.00-14.00 – A doua Înviere (Vecernia Sfintei Învieri cu citirea Sfintei Evanghelii în diverse limbi)

Luni, 17 aprilie – SFINTELE PAŞTI (a II-a zi)  

  • ora 9.00-10.00 – Utrenia
  • ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • ora 18.00-18.50 – Vecernia

Marți, 18 aprilie – SFINTELE PAŞTI (a III-a zi)

  • ora 9.00-10.00 – Utrenia
  • ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • ora 18.00-18.50 – Vecernia

Miercuri, 19 aprilie

  • ora 7.00-8.00 – Utrenia
  • ora 8.00-9.20 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • ora 18.00-18.50 – Vecernia
Publicitate

Joi, 20 aprilie

  • ora 9.00-10.00 – Utrenia
  • ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • ora 18.00-18.50 – Vecernia

Vineri, 21 aprilie – Izvorul Tămăduirii

  • ora 9.00-10.00 – Utrenia
  • ora 10.00-12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • ora 12.00-12.30 – Sfinţirea apei (Aghiasma mică)
  • ora 18.00-18.50 – Vecernia

Sâmbătă, 22 aprilie

  • ora 7.00-8.00 – Utrenia
  • ora 8.00-9.25 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
  • ora 18.00-19.25 – Vecernia mare cu Litie