Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Patronii fabricii de bere Albacher de la Sebeș, denunțători în noul dosar al lui Dan Voiculescu. DNA îl acuză de șantaj pe fondatorul Antenelor

Publicat

Dan Voiculescu, care a fost audiat, joi, timp de aproape patru ore la DNA, este cercetat sub control judiciar pentru şantaj, după ce ar fi ameninţat, direct sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, unul dintre ei încheind cu trusturile sale de presă contracte de publicitate de 900.000 de euro.

Printre cei trei s-ar afla și Nicolae Palfi şi Octavian Creţu, acţionari la Romaqua – compania care deține fabrica de bere Albacher de la Sebeș. Potrivit unor surse judiciare, oamenii de afaceri ar fi fost şantajaţi de Dan Voiculescu, prin ameninţări cu campanii de discreditare în presă dacă nu încheie contracte de publicitate cu trustul media controlat de el.

Cel de-al treilea denunțător ar fi Nelu Iordache, patronul Romstrade, firma care a executat lucrările de amenajare a șoselei Transalpina.

Nicolae Palfi şi Octavian Creţu, acţionari la Romaqua, ar fi – potrivit unor surse judiciare – doi dintre oamenii de afaceri şantajaţi de Dan Voiculescu, prin ameninţări cu campanii de discreditare în presă dacă nu încheie contracte de publicitate cu trustul media controlat de el.

Surse judiciare au declarat joi seară, pentru Mediafax, că Palfi şi Creţu, care controlează grupul Romaqaua, ar fi doi dintre cei trei oameni de afaceri pe care, potrivit procurorilor anticorupţie, i-ar fi şantajat Voiculescu.

La ieşirea de la DNA, unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, Dan Voiculescu a menţionat numele lui Palfi, având însă dubii cu privire la corectitudinea acestuia şi adresându-i-se, pentru lămuriri, avocatului său.

Contactat de Mediafax, partenerul de afaceri al lui Palfi, Octavian Creţu, nu a dorit să comenteze subiectul, dar a ţinut să sublinieze: „Să lăsăm justiţia să lămurească”.

Potrivit unor surse judiciare citate de „Gândul„, omul de afaceri Nelu Iordache ar fi de asemenea unul dintre denunţătorii din dosarul în care Dan Voiculescu a fost pus sub control judiciar joi seară de DNA.

Dan Voiculescu, care a fost audiat, joi, timp de aproape patru ore la DNA, este cercetat sub control judiciar pentru şantaj, după ce ar fi ameninţat, direct sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, unul dintre ei încheind cu trusturile sale de presă contracte de publicitate de 900.000 de euro.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a informat că procurorii Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu 3 iulie 2014, faţă de Dan Voiculescu, pentru şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (şapte acte materiale).

Voiculescu a declarat, joi, la ieşirea de la DNA, că nu-i cunoaşte pe denunţătorii în dosarul în care a fost pus sub control judiciar sub acuzaţia că ar fi şantajat trei oameni de afaceri pentru a acorda publicitate pentru trustul său de presă.

„Nu-i cunosc pe aceşti oameni, dar imaginaţi-vă că trei persoane au venit azi, 3 iulie, să spună cum că eu i-as fi şantajat. Repet, nu îi cunosc. Avem de-a face cu o nouă porcărie”, a afirmat Voiculescu, adăugând că procurorii i-au spus numele acestora, dar el nu-i cunoaşte.

Întrebat în legătură cu faptul că ar fi primit 900.000 de euro mascaţi sub formă de contracte de publicitate, el a răspuns: „O minciună ordinară”.

„Sunt nişte declaraţii mincinoase ale unor oameni în ideea că eu i-aş fi şantajat şi repet a treia oară că eu nu-i cunosc”.

Potrivit ordonanţei de dispunere a controlului judiciar, Voiculescu „a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă (Intact – n.r.) pe care, în fapt, îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare”.

Sub această ameninţare, susţin anchetatorii, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Dan Voiculescu suma totală de 900.000 de euro, sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.

DNA mai susţine că un al doilea om de afaceri, denunţător la rândul său, „deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, ameninţării şi constrângerii, aşa încât, trustul controlat de inculpat a declanşat un atac mediatic susţinut la adresa firmei acestui om de afaceri”.

Potrivit probelor administrate în acest dosar, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, Voiculescu, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării.

„Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 sau Antena 3”, mai arată DNA.

Potrivit DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, Dan Voiculescu trebuie să respecte unele obligaţii, având totodată interdicţii, între care acea de nu părăsi ţara fără acordul anchetatorilor.

Astfel, Voiculescu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliţie sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, el nu are voie părăsească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a procurorului şi nici să se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

DNA mai precizează că lui Voiculescu i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea de inculpat şi acuzaţiile, după ce a fost citat telefonic.

Totodată, anchetatorii i-au atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu cea a arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

Comunicatul DNA:

”Ca urmare a informațiilor apărute în mass media în cursul zilei de 3 iulie 2014, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 3 iulie 2014, față de inculpatul VOICULESCU DAN, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (7 acte materiale).

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reţinut următoarele:

Inculpatul VOICULESCU DAN a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare.
Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui VOICULESCU DAN suma totală de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.
Un al doilea om de afaceri, denunţător la rândul său, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, amenințării şi constrângerii, aşa încât, trustul controlat de inculpat a declanșat un atac mediatic susținut la adresa firmei acestui om de afaceri.
Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu Dan, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării.
Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă INTACT MEDIA şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune ANTENA 1 sau ANTENA 3.

În cauză, sunt îndeplinite exigenţele procedural-penale privind luarea măsurii controlului judiciar, aceasta fiind necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului VOICULESCU DAN de la urmărirea penală şi al prevenirii săvârşirii de către acesta a unor noi infracţiuni de şantaj.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
– să se prezinte la organul de urmărire penală;
– să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
– să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
– să nu părăsească teritoriul României, altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
– să nu se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale;

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală de inculpat și acuzațiile, conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Inculpatul a fost citat telefonic şi a precizat că se va prezenta la sediul DNA la ora 16:00. ”

surse: DNA, Mediafax, Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. RALUCA

    vineri, 04.07.2014 at 07:29

    ce a executat Nelu Iordache? Poate a executat asa zise lucrari se vede cu ochiul liber, pentru care banii nu i-a luat pe aia asa zisi. Ati vazut ce frumos este Un infractor notoriu ca Nelu Iordache face si el diferite plangeri pe la cine il crede si organele de ancheta reactioneaza rapid, avocatul Abraham depune probe la dosar si nimeni nu se sesizeaza decat dupa ce probele sunt facute publice. Imi place statul asta de drept imi place independenta justitiei imi place tot in romania da as vrea sa stiu si eu pe statul de drept in cheama cumva basescu traian?

  2. lupu sur

    vineri, 04.07.2014 at 12:20

    Adevarul este ca sant multi patroni media sau de firme care nu ma intereseaza cum au facut banii. In schimb ma intereseaza ce se intampla cu banul linux. Tot ce se petrece acum este praf in ochi pt. Sustragerea atentiei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax