Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Patronul firmei de deratizare din Timișoara a fost reținut. Un alt bloc din oraș a fost evacuat luni seara


Publicat

Ioan Buță, patronul firmei care a a efectuat deratizarea din blocul din Timișoara, unde au murit doi copii și o femeie, a fost reținut de procuori pentru 24 de ore.

 Luni seara, un alt bloc din Timișoara a fost evacuat, unde aceeași firmă a făcut deratizare și unde a fost descoperită o substanță foarte periculoasă.

Autorităţile din judeţul Timiş au decis evacuarea unui al doilea bloc de locuinţe din Timişoara, de pe strada Vaida Voievod, unde chiar luni dimineaţa a fost făcută dezinsecţie şi deratizare la fel ca în blocul de pe strada Mioriţa unde doi copii şi mama unuia dintre ei au decedat, iar mai multe persoane sunt internate la spitale. Anchetatorii au descoperit că în acest bloc s-a făcut dezinsecţie într-un singur apartament, a cărui uşă a fost sigilată, relatează News.ro.

CITEȘTE ȘI: UPDATE: Trei morți și 18 spitalizați după o acțiune de dezinsecție la un bloc din Timișoara. Printre victime, doi copii mici

Luni seară, în jurul orei 22.30, autorităţile au decis să îi evacueze pe cei 31 de locatari, după ce au stabilit că un apartament de la etajul 4, al unui bloc de locuinţe de pe strada Vaida Voievod, colţ cu strada Daliei, s-a numărat printre cele în care aceeaşi firmă a făcut o operaţiune de deratizare si dezinsectie, precum în blocul de pe strada Mioriţa nr. 8.

Anchetatorii au descoperit că dezinsecţia şi deratizarea a fost făcută chiar luni dimineaţă, iar imediat după operaţiune, locatarii apartamentului numărul 79 au încuat uşa şi au plecat la serviciu.

Potrivit specialiştilor, nivelul de substanţă din acest apartament este una foarte mare.

Specialiştii în cercetare chimică au descoperit, într-o cutie, aşezată în dulap, între haine, o substanţă foarte toxică, ce se eliberează doar cu autorizaţie specială. Este vorba de Delicia Gastoxin, în formă de tablete rotunde, pe bază de fosfură de aluminiu. E un insecticid destinat combaterii daunătorilor cerealelor depozitate şi a rozătoarelor mari din culturile de câmp.

Gazul de fosfină este eliberat în prezenţa umezelii şi este puternic toxic pentru toate formele de viaţă, fie oameni, fie animale. Fosfina, prin inhalare, blochează căile respiratorii prin eliminarea apei din celule.
Echipele de cercetare chimică venite de la Sibiu în ajutorul celei de la Timişoara vor face masurători în toate apartamentele din acest imobil. Evacuaţii fie se vor duce la rude şi prieteni, fie vor fi primiţi de Mitropolia Banatului.

Luni, procurorii au început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă în cazul tragediei de la Timișoara, unde doi copii și mama unuia dintre ei au murit după ce în blocul în care locuiau a fost făcută deratizare. Reprezentanții autorităților au depistat prezența în imobil a unei substanțe neurotoxice și au fost identificate încă două locații la care a făcut deratizare aceeași firmă.

Opt adulţi erau internaţi, luni seara, la ora 18.00, la Spitalul Judeţean şi nouă copii la Spitalul ”Louis Ţurcanu” din Timișoara, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş. Toţi locuiesc în blocul în care s-a făcut deratizare şi dezinsecţie.

Imobilul a fost evacuat luni.



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

TRAFIC ÎNGREUNAT între Teiuș și Aiud, din cauza unui accident rutier cu trei automobile implicate

Publicat

politie, IPJ, masina politie

Traficul rutier este îngreunat joi, în jurul orei 15.00, între Teiuș și Aiud, la kilometrul 410, din cauza unui accident rutier cu trei automobile. Potrivit IPJ Alba, în accident au fost implicate trei aumotobile, iar în urma impactului o persoană a fost rănită ușor. 

Cauza probabilă a accidentului este nepăstrarea dinstanței de siguranță în mers.

Circulatia se desfășoară cu restrictii, pe o banda, alternativ. Echipajele de politie lucrează pentru cercetarea la fața locului și fluidizarea traficului.

Citeste mai mult
Publicitate

AIUD

Pe mâna cui lași municipiul AIUD, după alegerile locale? LISTA candidaților la funcția de primar

Publicat

Duminică 27 septembrie, după ora 9 seara, vom afla rezultatele alegerilor locale la AIUD şi vom şti cine va fi primarul orașului în următorii 4 ani. 

Orașul este condus în prezent de un primar PNL, Oana Badea. Cuvântul final în privința celui care câștigă alegerile de la Aiud, îl au însă cetățenii care merg la vot.

Citește și Pe mâna cui lași ALBA IULIA după alegerile locale? LISTA candidaților la funcția de primar, în ordinea de pe buletinul de vot

Aici, pe Alba24, afli prima dată cine a câştigat la alegeri locale 2020 pentru Primăria Aiud.

Primele rezultate ale alegerilor locale 2020 pentru Primăria Aiud vor fi anunţate duminică 27 septembrie după ora 21:00, când se închid urnele în toată ţara.

Alegeri locale, 27 septembrie: Cine candidează în 2020 la Primăria Aiud:

Alexandru Man – PMP

Aurel-Dorin Munteanu – Pro România

Delia-Angela Gheorghita – PSD

Dragoș-Ionuț Crișan – USR

Gheorghe Man – Independent

Ionela-Mariana Danciu – Independent

Iulia-Adriana-Oana Badea – PNL

Mircea-Ciprian Bogdan – ALDE

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Aiud se ridică la 22.876 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 28.934 de locuitori.

Citește și ALEGERI PRIMAR 2020- LISTE OFICIALE: Cine candidează în cele 11 orașe și municipii din Alba. Numele și locul pe buletinul de vot

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Comunicat de presă: Echipa PRO România – PRO Aiud

Publicat

Deoarece am fost întrebat, destul de des, cine sunt oamenii din echipa PRO România Aiud, vă rog să-mi permiteți să-i prezint:

1. Liviu Octavian RUSU – inginer, primar, viceprimar și consilier local;

2. Ioan GRUIȚĂ – economist, cu o mare experiență în mediul privat. După o lungă perioadă petrecută în afara țării, s-a întors in Aiud, obținând două mandate de conslier local;

3. Vasile PALCĂU – subinginer, actualmente pensionar, ultimul loc de muncă fiind TO2 – I.M.A.;

4. Șandor HAGYMAS – antreprenor, conduce o firmă care activează în domeniul transporturilor, cu 27 angajați și o cifră de afaceri de peste 2 milioane euro;

5. Domnica Ionela NAZARE – sociolog. A activat în sistemul de pază și apărare în cadrul Penitenciarului Aiud, peste 23 de ani, având și o bogată experiență în accesarea de fonduri europene, expert tip A pe POSDRU;

6. Elena SZEKELY – profesor la Colegiul ”Titu Maiorescu”;

7. Vasile TOȘA – inginer, pensionat ”de la Beny”, cum îi place domniei sale să spună;

Din echipă mai fac parte: Bota Daniel Cristian, Sas Gligor, Balica Adriana, Moloca Larius Ciprian, Țiboc Vasile, Moga Tarfin, Bursa Gligor, Lazăr Ioan, Moloca Liviu, Coltor Teodor și Gruiță Maria.

Personal am ales să nu aplic principiul: ”dacă nu curge, pică”, motiv pentru care, spre deosebire de ceilalți candidați, care s-au înscris primii pe listă, am decis ca eu să închei lista de consilieri locali ai PRO România.

Sunt onorat de a face parte din această echipă, le mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată, promit să nu-i dezamăgesc, lucru pe care-l fac și în fața aiudenilor.

Îmi doresc ca 27 septembrie, să fie ziua în care să putem spune:

HAI SĂ FACEM TREABĂ!!!

Ec. Ing. Dorin Munteanu

Candidat PRO România – Pro Aiud

COMANDAT DE PRO ROMÂNIA FILIALA ALBA

PUBLICAT / EXECUTAT DE SC INDEPENDENT SRL – portal: https://alba24.ro

CUI MANDATAR FINANCIAR COORDONATOR 21200010

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Comunicat: Sorin Vasile este candidatul PRO România la Primăria orașului Cugir

Publicat

Duminică, îmi veți găsi numele pe buletinul de vot pentru funcția de primar și în fruntea listei de consilieri locali ai orașului nostru, din partea PRO România.

Cu foarte mulți dintre dumneavoastră mă cunosc personal, mulți, așa cum am aflat în aceste săptămâni, îmi cunoașteți familia. Acest fapt nu poate decât să mă onoreze, pentru că nu este bucurie mai mare pentru tată, dar și pentru fiu, ca unul să afle despre celălalt că a făcut sau face cinste comunității. La fel îmi doresc și pentru fiul meu Dragoș, ca atunci când va deveni om mare, numele meu să îl facă să fie mândru.

Am fost crescut în acest respect față de semeni, față de muncă și față de locul care mi-a dat o pâine. Împreună cu colegii mei din PRO România, săptămânile acestea, v-am oprit pe stradă sau v-am bătut la ușă sau la poartă pentru a vă prezenta ideile și planurile noastre pentru dezvoltarea Cugirului. Suntem o echipă de oameni tineri și cu putere de muncă și dorim ca locuitorii din orașul nostru să rămână iar cei plecați departe să se întoarcă acasă, la Cugir.

Acest loc binecuvântat de Dumnezeu, cu o natură minunată, are un potențial de dezvoltare mult mai mare. Vă pot confirma pensionarii noștri, care au pus umărul la dezvoltarea unei industrii recunoscută la nivel național și internațional. Iar eu consider că motoarele Cugirului pot fi repornite.

Cu toții avem familii, prieteni, colegi dar și un trecut în orașul nostru. Orice om care alege să plece în altă parte e o mare pierdere. Am trăit pe pielea mea durerea de a fi departe de casă. E timpul ca fiecare zonă a orașului nostru să redevină importantă, fie că vorbim de Vinerea, Micro 7, Cindeni, Principală, Râul Mic, Sub Coastă sau cele aferente Bulevardului și piețelor. Pentru aceasta noi trebuie să vedem dincolo de aparențe și să ne întrebăm: vrem sau nu un viitor pentru Cugir?

Duminică, haideți la vot. Liberi și eliberați de presiunea partidelor mari, care promit marea cu sarea și care vor tot mai multă și mai multă putere. Vă mulțumesc pentru sinceritatea și prietenia pe care mi le-ați arătat în aceste săptămâni.

Cu prietenie,

Sorin Vasile

COMANDAT DE PRO ROMÂNIA FILIALA ALBA

PUBLICAT / EXECUTAT DE SC INDEPENDENT SRL – portal: https://alba24.ro

CUI MANDATAR FINANCIAR COORDONATOR 21200010

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate