Un bărbat a fost găsit spânzurat, la sediul unei firme din Sebeș. Polițiștii au demarat ancheta.

Potrivit IPJ Alba, în 5 februarie 2025, în jurul orei 14.40, Poliția Municipiului Sebes a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit, spânzurat, în interiorul unei societăți comerciale din Sebeș.

Publicitate

Echipa de cercetare deplasată la fața locului a identificat cadavrul unui bărbat de 40 ani, din Sebeș, la examinarea sumară a acestuia nefiind identificate urme de violență.

Acesta va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei morții.

Cercetarea la fața locului este în desfășurare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

UPDATE: Potrivit unor surse, bărbatul este patronul unui depozit de cherestea din Sebeș. Incidentul s-a petrecut la sediul firmei pe care o conducea.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90