transport lemn Patru bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 50 de ani, toți din comuna Noșlac, s-au ales cu dosare penale după ce au tăiat, fără drept, din pădurile aparţinând primăriei şi unor cetăţeni din comună, un număr total de 33 de arbori, din diverse specii.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, în perioada 4-6 septembrie, poliţiştii Postului de Poliţie Noşlac au organizat o acţiune, pe raza comunei, ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost identificaţi 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse 22 şi 50 de ani, toţi din comuna Noşlac, care, în cursul lunii august a.c., au tăiat, fără drept, din pădurile aparţinând primăriei şi unor cetăţeni din comună, un număr total de 33 de arbori, din diverse specii.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Materialul lemnos rezultat a fost vândut unor cetăţeni din comună.

Cu ocazia acţiunii, poliţiştii au reuşit să recupereze 8,5 metri cubi de material lemnos, care a fost predat Ocolului Silvic Aiud.

Faţă de cei 4 bărbaţi, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori.