Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Patru centre de vaccinare din Alba au rămas fără vaccinuri din cauza numărului mare de cereri. În județ vor sosi 7.000 de doze

Publicat

Patru centre de vaccinare din județul Alba au rămas fără vaccinuri Pfizer, din cauza numărului neașteptat de mare de solicitări din partea populației. 

Potrivit reprezentanților DSP Alba, este vorba despre două centre din Alba Iulia (cel de la Universitate și cel de la Colegiul ”Alexandru Domșa”), unul din Cugir și unul din Sebeș.

Marți au fost administrate în județ 1.126 de doze de vaccin: 288 cu doza I, 32 cu doza a II-a și 806 cu doza a III-a, mult peste estimările autorităților.

Asta a făcut ca o parte dintre cei programați în platforma de vaccinare să nu poată fi vaccinați.

”Eram programat de dimineață, de la 10, însă m-a anunțat cineva că nu are rost să merg pentru că nu mai aveau vaccinuri” a transmis un cititor Alba24.

Reprezentanții DSP Alba și-au cerut scuze pentru situație dar spun că problema se va rezolva miercuri, în jurul orei 14:00, când ar trebui să sosească în județ un transport cu 7.000 de vaccinuri.

UPDATE: Vaccinurile au sosit în județ. Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a precizat că de la ora 13:00 vor fi disponibile în centrele din ALba Iulia, iar de la ora 13:30, în cele din Cugir și Sebeș.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax