Connect with us
Publicitate

Eveniment

PATRU femei din Alba Iulia au reclamat, la interval de câteva zeci de minute, că au fost agresate de soți. Ce s-a întâmplat

Publicat

Polițiștii din Alba Iulia au emis, într-o singură zi, patru ordine provizorii de protecție față de bărbați care și-au agresat partenerele de viață. Au fost îndepărtați din locuințe și li s-a interzis să se apropie de victime. În plus, s-au ales și cu dosare penale, pentru violență în familie.

Potrivit IPJ Alba, luni, la Poliția Municipiului Alba Iulia s-au prezentat patru femei din oraș care au sesizat că au fost agresate de partenerii lor. Primele trei reclamații au venit la interval de o jumătate de oră.

La ora 11.00, o femeie de 41 de ani, din Alba Iulia a anunțat prin 112 că a fost agresată de fostul soț. Polițiștii au constatat că în jurul orei 10.30, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a lovit-o cu pumnii în zona capului și a coapselor. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru violență în familie, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu prin care i-au interzis să se apropie de fosta sa soție.

La ora 11.30, la sediul poliției s-a prezentat o tânără de 29 de ani din Alba Iulia, care a reclamat faptul că, în luna decembrie 2019, a fost agresată de soțul său. În urma unor discuții contradictorii purtate în 11 decembrie 2019, dimineața, la domiciliul comun, bărbatul i-ar fi aplicat femeii mai multe lovituri, cu piciorul, în zona coapselor.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin provizorie de protecție. Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie, iar, prin ordinul provizoriu de protecție, polițiștii au dispus să părăsească domiciliul și să nu se apropie de soția sa.

La ora 12.00, la Poliţia Municipiului Alba Iulia s-a prezentat o femeie de 30 de ani din Alba Iulia, care a reclamat că, în urmă cu două zile, soțul său a strâns-o de gât și a lovit-o cu palma peste față. Și în acest caz a fost aplicat formularul pentru evaluarea riscului și, în urma interpretării lui, polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

Ultimul caz de luni a fost cel al unei femei de 36 de ani, din Alba Iulia, care a reclamat că a fost agresată de soț. Aceasta ar fi fost lovită cu un obiect dur, în zona brațului, în contextul unor discuții contradictorii. Polițiștii îl cercetează pe bărbat pentru violență în familie, iar în urma interpretării formularului de evaluare al riscului au emis un ordin provizoriu de protecție, pentru o perioadă de 5 zile, prin care i-a fost interzis să se apropie de soția sa.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate