Patru inculpaţi din Dosarul "Prostituate pentru VIP-uri" au fost puşi în libertate. Vezi cine sunt
Instanţa care a judecat recursul formulat de inculpaţi împotriva prelungirii măsurii arestării preventive dispusă de Tribunalul Alba a înlocuit a această măsură cu cea de a nu părăsi ţara şi interzicerea unor drepturi. Inculpaţii sunt obligaţi să se prezinte la instanţă ori decâte ori sunt solicitaţi, precum şi la organele de poliţie desemnate cu supravegherea, nu au voie să îşi schimbe domiciliul, să deţină sau să folosească arme, precum şi să se apropie sau să comunice cu martorii, ceilalţi inculpaţi în dosar sau cu apropiaţii acestora. În caz de nerespectare, aceştia pot ajunge din nou în arest.
Cei patru au stat în arest preventiv mai bine de un an. În acelaşi dosar, se mai află în arest preventiv Ioan Nicolae Decean şi George Virgil Dura, iar un alt inculpat, Adrian Bălan, este arestat preventiv în altă cauză. Raul Hancheş (Pricu) este în continuare dat în urmărire naţională.
În Dosarul "Prostituate pentru VIP-uri" sunt judecate pentru trafic de persoane, trafic de minori, şantaj, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal, distrugere, proxenetism, prostituţie, dar şi instigare şi constituire de grup infracţional organizat, 22 de persoane.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)