Eveniment
Patru noi cutremure în Arad și unul în Făgăraș-Câmpulung. Șeful INFP: Seismul de luni seara a fost puternic pentru zona respectivă
Patru noi cutremure au fost înregistrate în județul Arad, după cele două cu magnitudine de 4,9 și 4,3 produse luni seara. De asemenea, în noaptea de luni spre marți a fost înregistrat un alt cutremur cu magnitudinea de 3,2, în zona seismică Făgăraș – Câmpulung.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), cutremurele din Arad, cu magnitudine de 2; 2,4; 2 şi 2,7, au avut loc de luni de la ora 23:26 până marţi, la 5:12, la adâncimi de sub 10 km.
Un alt cutremur cu magnitudine de 3,2 s-a produs marţi, la ora 01:31 şi în zona seismică Făgăraş – Câmpulung, la o adâncime de 68 de km.
Cutremurul din Arad, semnificativ pentru zona respectivă
Cutremurul cu magnitudinea 4,9 care a avut loc luni seara în Arad a fost puternic pentru zona respectivă, a precizat Constantin Ionescu, directorul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
„Dacă un cutremur se produce la un km adâncime și este sub un oraș, intensitatea poate fi destul de mare și să producă pagube. Dacă ne referim la zona seismică Vrancea, pe care o știm, acolo un cutremur de 4,9 se simte, dar nu produce nicio pagubă.
Constantin Ionescu a subliniat că în acest moment e greu de estimat dacă vor mai exista replici.
Reamintim faptul că pe data de 22 mai, la ora 20:46, în Crişana, judeţul Arad s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,9 (inițial magnitudinea anunțată a fost de 4,6), la o adâncime de 2,2 km.
Cel mai puternic cutremur din acest an, cu magnitudinea de 5,7, a fost înregistrat în data de 14 februarie, în județul Gorj, la o adâncime de 6,3 km.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News