Eveniment
Patru persoane din Ocna Mureș, infectate cu COVID-19. A fost înregistrat primul deces. Situația din oraș, comunicată de Primărie
Patru persoane din orașul Ocna Mureș au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul COVID-19, a precizat primarul Silviu Vințeler, într-o postare pe rețeaua de Facebook. Potrivit edilului, miercuri, o persoană se afla în carantină și alte 71 în izolare la domiciliu. De asemenea, în data de 8 aprilie a fost înregistrat și primul deces.
Reprezentanții Primăriei Ocna Mureș au informat cetățenii cu privire la situația din oraș, eliminând astfel zvonurile.
„În data de 8 aprilie 2020 în orașul Ocna Mureș numărul persoanelor aflate acum în izolare la domiciliu este de 71, o persoană se află în carantină și 4 persoane sunt confirmate pozitiv. De asemenea 4 persoane au ieșit astăzi din izolare (14 zile) și 5 șoferi de TIR se află în autoizolare.
Din păcate astăzi s-a înregistrat primul deces.
Toate persoanele aflate în izolare sau în carantină sunt afebrile, asimptomatice și cu stare generală bună.
– Protejați-vă gura și nasul cu mască de protecție sau orice obiect vestimentar adecvat (fular, batic, eșarfă etc).
– Dezinfectați-vă pe mâini cu apă și săpun sau orice altă substanță destinată acestui scop care conține alcool.
– Rugăm si pe această cale locuitorii orașului să respecte cu strictețe restricțiile impuse la deplasarea persoanelor.
– Evitați deplasările care nu sunt neapărat necesare.
– Dacă totuşi deplasarea este absolut necesară, respectați legislatia referitoare la documentele pe care trebuie să le aveți asupra dumneavoastră, conform Ordonanțelor militare.
– Deplasările se fac numai având asupra dumneavoastră documentele doveditoare necesare.
– Protejându-ne îi protejăm pe cei din jurul nostru, pe cei dragi”, a scris miercuri seara primarul Silviu Vințeler, pe pagina de Facebook a Primăriei Ocna Mureș.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News