Actualitate
Patru tineri din Alba şi Bihor, cu dosare penale. Sunt cercetaţi pentru alcool la volan, conducere de autovehicule neînmatriculate sau fără permis
Polițiștii din Alba au constatat, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe infracțiuni rutiere. S-au ales cu dosare penale un tânăr de 23 de ani care a condus un moped neînmatriculat, alt tânăr de 21 de ani din Sebeș care a fost surprins la volanul unei autoutilitare radiate din circulaţie, iar, în Munţii Apuseni, doi tineri care au condus fie fără permis fie cu alcool la volan.
Agenţi din cadrul Postului de Poliţie Şibot, în timp ce desfăşurau activităţi de control a traficului rutier pe strada Principală din localitate, au oprit, duminică, în trafic un moped pe care nu erau aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare sau înregistrare şi care era condus de către C.C. (23 de ani), din comuna Şibot.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că mopedul nu era înregistrat sau înmatriculat în circulaţie, iar conducătorul auto nu poseda permis de conducere. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Tot duminică poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Vinţu de Jos, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere, îndrumare şi control a traficului rutier, pe raza comunei, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de B.A. (21 ani), din Sebeş. Din verificările efectuate s-a stabilit că vehiculul în cauză figurează ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile belgiene. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Sâmbătă, cu ocazia unui control efectuat pe linie de poliţie rutieră, pe raza comunei Arieşeni, poliţiştii rutieri din cadrul Compartimentului Rutier Cîmpeni şi Postului de Poliţie Vadu Moţilor au oprit în trafic, pe DN 75, un motociclu condus de M.I., de 26 de ani, din oraşul Ştei, judeţul Bihor. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Câmpeni în timp ce se aflau în exercitarea sarcinilor de serviciu, pe DN 75, pe raza comunei Gârda de Sus, au oprit, sâmbătă, pentru control un autoturism condus de P.A. (30 de ani) din comuna Scărişoara. Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul orăşenesc Cîmpeni, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În continuare sunt efectuate cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News