Pază întărită în școli, mai mulți consilieri psihologici și pedepse mai dure pentru violență. Măsurile decise de Guvern
Guvernul a anunțat vineri, 23 octombrie, un set de măsuri urgente pentru prevenirea și combaterea violenței în școlile din România, după incidentele grave produse în ultimele zile la Bistrița și Pitești. Printre măsurile stabilite se numără suplimentarea personalului de pază, intensificarea supravegherii în unitățile de învățământ, creșterea numărului de consilieri psihologici și înăsprirea sancțiunilor pentru agresiunile împotriva elevilor și profesorilor.
Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, la care au participat miniștrii Educației, Afacerilor Interne, Justiției, Muncii și Sănătății.
Reuniunea a fost organizată în contextul celor două atacuri cu arme albe produse în această săptămână în unități de învățământ din Bistrița și Pitești, unde au fost răniți elevi și cadre didactice.
Prim-ministrul a subliniat că protejarea copiilor și a personalului școlar trebuie să reprezinte o prioritate a tuturor instituțiilor responsabile.
„Cei aproape 3 milioane de elevi care învață zilnic în aproape 6000 de unități școlare din România trebuie să aibă protecția necesară din partea autorităților. Am stabilit, astăzi, un set de măsuri urgente ca răspuns la gravitatea evenimentelor din această perioadă”, a declarat Luca Niculescu, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Mai mulți paznici în școli și controale mai stricte la intrare
Una dintre principalele măsuri anunțate vizează întărirea pazei la intrarea și în incinta unităților de învățământ.
Potrivit Guvernului, aceasta presupune creșterea numărului de paznici, suplimentarea măsurilor de supraveghere și control, precum și revizuirea planurilor de securitate existente în școli.
Ministrul Educației, Sorin Costreie, anunțase anterior că intenționează să solicite aproximativ 1.000 de posturi suplimentare de paznici, care să fie repartizate în unitățile de învățământ unde riscurile sunt mai ridicate.
Mai mulți consilieri psihologici și profesori pregătiți să identifice comportamentele violente
O altă măsură stabilită la nivel guvernamental este creșterea numărului de consilieri psihologici școlari.
Autoritățile urmăresc identificarea timpurie a comportamentelor agresive, a riscurilor de radicalizare și a altor situații care pot afecta siguranța elevilor.
În același timp, cadrele didactice ar urma să beneficieze de pregătire suplimentară pentru recunoașterea semnalelor de risc și intervenția în situațiile de violență.
Guvernul a decis și operaționalizarea unui mecanism interinstituțional de reacție rapidă, din care vor face parte reprezentanți ai ministerelor Educației, Afacerilor Interne, Sănătății și Muncii, alături de alte instituții competente.
Acesta ar urma să permită coordonarea intervențiilor în situațiile grave produse în mediul școlar.
Pedepse mai mari pentru agresiunile din școli. Modificări privind obiectele interzise
Executivul a anunțat și intenția de a înăspri regimul sancționator pentru actele de violență comise în spațiul școlar, indiferent dacă victimele sunt elevi sau cadre didactice.
Totodată, Guvernul pregătește modificări legislative privind deținerea și introducerea obiectelor interzise în unitățile de învățământ.
Ministrul Educației, Sorin Costreie, propusese anterior o protecție juridică suplimentară pentru profesori, după modelul sancțiunilor aplicabile agresiunilor împotriva personalului medical.
Noile măsuri vor necesita elaborarea și adoptarea unor acte normative.
În prezent, introducerea armelor și a altor obiecte periculoase în școli este deja interzisă prin reglementările aplicabile elevilor. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede obligații privind siguranța școlară, iar procedura aprobată prin Ordinul nr. 6.235/2023 stabilește modul de intervenție în cazurile de violență și în situațiile în care există suspiciuni privind deținerea unor obiecte periculoase.
Planul național de combatere a violenței în școli va fi revizuit
Grupul de lucru va fi coordonat de ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie.
Săptămâna viitoare, reprezentanții Guvernului urmează să se întâlnească și cu organizațiile profesorilor, elevilor și părinților, pentru revizuirea urgentă a Planului Național de Prevenire și Combatere a Violenței în Școli.
Acesta este reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2024 și stabilește cadrul general de prevenire și intervenție în situațiile de violență școlară.
Autoritățile au decis, de asemenea, demararea unei campanii naționale de informare și descurajare a actelor de violență în unitățile de învățământ.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)