Politică
PDL Alba: Dr. Dîrzu nu mai găsește niciun medicament cu care să înșele speranțele oamenilor
După ce, în ultima săptămână, s-a tot vorbit prin conferințe de presă despre alianțe între PNL cu PDL Alba și încălcarea protocolului USL și după ce, marți, liderii PSD Alba au atacat din nou colaborarea dintre cele două partide la Consiliul Judeţean, reprezentanții PDL au trimis un comunicat de presă prin care răspunde la toate acuzaţiile care li s-au adus. Vedeți mai jos textul integral:
La mai bine de un an de la alegerile locale, obsesia anti-PDL urmărește PSD-ul ca un coșmar din care nu-și poate reveni. Dacă la nivel național, după un an de guvernare cu o majoritate parlamentară de 70 de procente, alianța socialistă USLașă continuă să aibă ca principal program de guvernare „Jos Băsescu!”, lăsând la o parte orice preocupare pentru popor și probleme sale, la nivel local, în județul Alba, principala problemă a PSD-ului continuă să fie PDL. Se pare că PSD, în frunte cu șeful său local, dr. Ioan Dîrzu, au dezvoltat o fixație pe această temă și indiferent ce s-ar întâmpla, PDL este de vină.
Încercând să-și acopere propria impotență, dr. Dîrzu plânge prin presă după un post de Vicepreședinte la Consiliul Județean, încercând să inducă în eroare cetățenii județului Alba. Dr. Dîrzu reclamă acest post pe baza rezultatelor obținute de USL în alegeri. Ceea ce nu spune dr. Dîrzu este că, dacă la nivel național PSD a câștigat în multe locuri, în județul Alba a pierdut, din nou, alegerile și le-a pierdut în mod rușinos, chiar pe mâna sa. Astfel, conform rezultatelor alegerilor pentru Consiliul Județean Alba, PDL Alba a obținut 15 consilieri județeni și Președintele Consiliului Județean, iar PSD a obținut doar 7 consilieri din cei 33 care compon Consiliul. În aceste condiții, unde este dreptul încălcat al PSD-ului despre care vorbește dr. Dîrzu?
În realitate, dr. Dîrzu s-a trezit iarăși vorbind. Înțelegem că nu e ușor să fii mereu urecheat de șefii de la București și să fii mereu subiectul de glume al colegilor din partid. Dar așa se întâmplă când ești șef peste cea mai slabă organizație a PSD din țară (cu excepția Harghitei și a Covasnei, probabil!).
În contexul luptelor interne din USL, din ultima perioadă, dr. Dîrzu și-a încasat iar perdaful, fiind, probabil, certat și pentru rezultatele dezastruoase pe care le înregistrează în sondaje, după mai bine de un an de activitate ca parlamentar PSD. De fapt, asta este și mare problemă a doctorului Dîrzu: după ce a obținut, cu chiu cu vai, locul de deputat al Apusenilor, acum nu mai găsește niciun medicament miraculos cu care să înșele speranțele oamenilor și tot ceea ce rămâne în urma sa este un diagnostic dezastruos.
Ne întrebăm retoric pentru ce ar trebui să primească PSD un post de Vicepreședinte la Consiliul Județean Alba? Pentru faptul că la Roșia Montană investiția a fost blocată? Pentru că la Abrud, S.C. Cuprumin S.A. trage să moară? Pentru că abatoarele mobile promise de dr. Dîrzu sunt doar imaginare? Pentru că drumurile naționale Turda-Arieșeni și Alba Iulia-Cîmpeni au ajuns într-o situație jalnică? Pentu faptul că Noul Cod Silvic, restrictiv pentru oamenii zonei Apusenilor, favorizează doar marii jucători din industria lemnului? Pentru faptul că dr. Dîrzu nu a susținut deloc propunerile legislative pe care le-a inițiat personal sau propunerile altor parlamentari din județul Alba, ca de exemplu, Legea privind prima întabulare a terenurilor agricole sau Legea privind înființarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Zonei Montane?
Acestea sunt doar câteva dintre faptele care recomandă PSD Alba și pe șeful său, dr. Dîrzu și doar câteva dintre motivele pentru care PSD nu poate emite pretenții în județul Alba.
Dacă vrea să facă ceva pentru cetățenii din județul Alba, PSD nu are nevoie de un post de Vicepreședinte la Consiliul Județean Alba. Are la îndemână pârghia parlamentară și cea guvernamentală, dar pentru asta trebuie să facă un lucru cu care nu prea este obișnuit: să muncească! Așa că, la muncă, dragi tovarăși, poate reușiți să mai recuperați câtvea din promisiunile cu care ați înșelat românii în 2012!
Biroul de presă al PDL Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News