Connect with us
Publicitate

Eveniment

Pe cine susține PNL pentru funcţia de premier, la consultările cu președintele Iohannis. Delegația care va reprezenta partidul

Publicat

Partidul Naţional Liberal a decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional, de joi seara, ca nominalizarea PNL, pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, să fie Florin Cîţu, prim-ministrul interimar, preşedintele PNL.

Decizia a fost luată în unanimitate.

Delegaţia care va reprezenta PNL la consultările convocate de preşedintele României este formată din preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi prim-vicepresedinţii Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu.

Florin Cîțu a câștigat la congresul din 25 septembrie funcția de președinte PNL iar o eventuală schimbare din funcția de premier i-ar șubrezi poziția de lider proaspăt instalat cu girul președintelui Klaus Iohannis.

Nu este prima dată când este avansată varianta Florin Cîțu chiar dacă premierul a picat în Parlament cu 281 de voturi, fiind cea mai votată moțiune de cenzură din istorie.

Potrivit Constituției, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Programul de consultări transmis de Administraţia Prezidenţială:

Ora 12:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);

Ora 13:00 –Partidul Social Democrat (PSD);

Ora 14:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);

Ora 16:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);

Ora 16:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

Ora 17:00 – Minorităţi naţionale reprezentate în Parlament.

Consultările de la Palatul Cotroceni au fost convocate după ce USR a părăsit în urmă cu o lună coaliția de guvernare, iar guvernul a fost demis, marți, prin moțiune de cenzură. România a intrat astfel în criză politică în plin val patru al pandemiei.

O soluție pentru învestirea unui nou guvern este puțin probabil să se contureze după prima rundă de consultări de la Cotroceni. Social-democrații refuză să susțină un guvern în fruntea căruia s-ar afla PNL. Cei de la USR nu vor să mai intre într-o coaliție de guvernare cu liberalii atât timp cât Florin Cîțu este propunerea de premier, în timp ce PNL și președintele se arată extrem de deranjați că USR a votat moțiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului.

Cei de la PSD propun soluția alegerilor anticipate și un guvern tehnocrat care să gestioneze această iarnă dificilă până la primăvară, când s-ar putea organiza un nou scrutin legislativ.

Orban, după ce PNL l-a propus premier tot pe Cîțu: O aberație, o propunere neconstituțională

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban susține că propunerea lui Florin Cîțu din partea liberalilor pentru postul de premier este „o aberație, o propunere neconstituțională”. Șeful statului ar încălca Constituția dacă l-ar desemna, crede Orban.

Ludovic Orban susține că că decizia conducerii PNL de a-l propune tot pe Florin Cîțu pentru funcția de premier la consultările de luni de la Cotroceni este o inepție.

„O aberație, o propunere în primul rând neconstituțională. După demiterea mea prin moțiunea de cenzură din februarie, în momentul în care președintele Iohannis m-a desemnat tot pe mine, PSD a atacat la CCR și CCR a luat decizia conform căreia premierul care a fost demis la moțiunea de cenzură nu mai poate fi propus premier.

Ar trebui să citească, mai ales că e o chestiune care ține de istoria PNL.

De asemenea, e o inepție politică să vii să-l propui pe Florin Cîțu, în condițiile în care practic cu această propunere de premier, nu există nici o șansă de a forma o majoritate parlamentară. Le readuc aminte colegilor mei, care s-au întrunit noaptea, ca hoții, într-o ședință convocată pe picior, că pentru a putea învesti un Guvern, este necesară o majoritate de 234 de voturi.

La ora actuală, PNL împreună cu UDMR nu dețin decât 163 de parlamentari”, a spus Orban la RFI.

Conform acestuia, această decizie reprezintă o dovadă elocventă a ruperii de realitate atât a lui Florin Cîțu, cât și a apropiaților lui și arată că pentru aceștia „România nu contează, ci contează interesele lor de grup”.

Fostul lider al PNL îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că a încălcat Constituția: „Iohannis și-a încălcat statutul constituțional, s-a coborât la a interveni în competiția internă a unui partid politic și toată acțiunea lui Iohannis în ultimele trei luni de zile nu a făcut altceva decât să distrugă PNL, să distrugă coeziunea, să afecteze pe termen lung interesele fundamentale ale României.

Acesta este adevărul, un adevăr care este văzut de un număr din ce în ce mai mare de români. Practic, Iohannis pare că nu mai are nici o legătură cu realitatea și toate acțiunile lui Iohannis sunt cu efecte negative pentru România”.

Orban mai spune că președintele ar încălca din nou Constituția dacă îl desemnează pe Florin Cîțu.

„Normal că a încălcat Constituția. Cum să vii la Congresul unui partid, să susții un candidat? Și dacă-l va desemna pe Florin Cîțu, va încălca Constituția, pentru că nu respectă o decizie a CCR. De altfel, nici nu pot să-mi imaginez că poate să ajungă chiar în situația de a încălca atât de flagrant și de evident o decizie a CCR”, a mai spus Ludovic Orban.

Întrebat dacă ar tebui suspendat președintele, dacă va încălca Constituția, Orban a răspuns: „Procedura de suspendare e o procedură complicată, iar procedura de suspendare este urmată de referendumul de demitere, în termen de maxim 30 de zile.

O discuție pe această temă poate avea loc, după ce se vor derula toate evenimentele legate de învestirea Guvernului, dar repet, pentru mine, fundamental e interesul României. Interesul României este ca această criză politică să înceteze cât mai repede”.

​Partidul Național Liberal a decis în ședința Biroului Executiv Național, de joi seara, ca nominalizarea PNL, pentru funcția de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, să fie Florin Cîțu, prim-ministrul interimar, președintele PNL.

sursa: mediafax.ro, digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Dracula

    vineri, 08.10.2021 at 15:20

    Daca e cel mai bun din pnl ce vreti?, Treapta nu a luat o, la facultate nu a intrat, la beciul domnesc a fost, istet ca o curca e, piine nu consuma, e cel mai bun de la ciuma galbena!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate