Eveniment
Autostrada Sibiu – Orăştie: Pe lotul III, Sălişte – Cunţa constructorul ar fi OPRIT lucrările. Reacția CNADNR: Sunt în desfăşurare
Pe tronsonul III Sălişte – Cunţa al autostrăzii Sibiu – Orăştie, italienii de la Impregilo au oprit lucrările. Au de încasat facturi emise încă din primăvara acestui an și neachitate nici în prezent. Un alt motiv al întreruperii lucrărilor este acela că noul proiect de stabilizare a terenurilor traversate de traseul autostrăzii nu are avizul de mediu și, prin urmare, nici autorizație de construire. Reamintim că pe 12 septembrie, premierul Victor Ponta a anunţat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu reprezentanţii firmei care au întrerupt lucrările şi cei de la CNADNR, a primit promisiunea că, pe 15 noiembrie, se va circula între Sibiu şi Deva.
UPDATE: CNADNR a publicat un comunicat de presă, miercuri, în care face următoarele precizări:
„Lucrările de drum la Autostrada Orăștie – Sibiu sunt în desfășurare:
Ipotezele lansate în mass-media conform cărora motivul unei presupuse opriri a lucrărilor ar fi de natură financiară sunt complet false, întrucât au fost efectuate plăți, iar în perioada imediat următoare vor fi efectuate și alte plăți semnificative în vederea atragerii de fonduri europene.
De pildă, în acest moment, se află în verificări, urmând a fi plătit un certificat de lucrări în valoare de 17 milioane lei.
Motivul pentru care o parte din utilaje așteaptă să poată interveni, se referă la faptul că procesul tehnologic nu presupune utilizarea concomitentă a tuturor utilajelor, pe tronsonul de autostradă desfășurându-se deja lucrări de asfaltare.”
De mai bine de o săptămână, lucrările la tronsonul III al autostrăzii Sibiu – Orăştie, de la Sălişte la Cunţa stagnează. Utilajele nu au mai fost pornite de muncitori, iar în urmă cu câteva zile premierul României anunţa că lucrările vor fi gata pe 15 noiembrie, cum i-au confirmat reprezentanţii firmei italiene şi cei de la CNADNR. Şi totuşi se stă, pentru că firma care execută lucrările se plânge că nu au mai fost achitate facturi din primăvară, şi mai ales din cauză că nu a fost eliberată o autorizaţie de construcţie care să le permită să continue.
”Este vorba de două – trei facturi, emise pentru lucrări efectuate atunci când consultanța era asigurată de Consitrans, firmă al cărei contract a fost reziliat din martie. Ei bine, contractul le-a fost reziliat și cei de la Consitrans nu au mai semnat situațiile de lucrări, pe care cei de la Impregilo le-au facturat. Actualii consultanți, cei de la Regionala de Drumuri Brașov nu pot semna respectivele situații de lucrări pentru că nu aveau ei contract atunci și așa s-a ajuns la un blocaj”, declară surse ale proiectului.
Motivul oficial de oprire a lucrărilor este acela că noile lucrări de stabilizare a terenurilor nu sunt autorizate. Solicitarea de revizuire a acordului de mediu pentru Tronsonul de autostradă Orăștie – Sibiu a fost depusă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la jumătatea lui iulie, anul acesta, când lucrările erau deja în plină desfășurare.
Lucrările suplimentare pe tronsonul III al autostrăzii – cel dintre Săliște și Cunța, județul Alba – afectează o suprafață de peste 84 de ha, dintre care vegetație ar urma replantată pe 22,15 ha. Pe mare parte din aceste suprafețe sunt prevăzute sau au fost deja executate masive excavații, al căror scop a fost acela de a reduce pantele la proporția de 1:5, în speranța că astfel vor fi oprite alunecările de teren care afectează stabilitatea viitoarei autostrăzi.
Chestiunea facturilor neachitate din primăvară face obiectul unor noi negocieri între autoritățile române – CNADNR-ul și Ministerul Transporturilor – și conducerea executivă a Impregilo – Salini (Salini a cumpărat Impregilo anul trecut).
Lotul III al autostrăzii Orăștie – Sibiu, care se întinde pe cei 22 de km dintre Săliște și Cunța, trebuia finalizat în aprilie anul trecut. Termenul de deschidere a circulației a fost anunțat mai apoi pentru noiembrie 2013, apoi pentru iulie 2014, iar acum autoritățile spun că circulația va fi deschisă în noiembrie 2014, lucrările urmând a fi terminate undeva în 2015.
Însă, constructorii de la Impregilo au oprit lucrările în zona imensului debleu la mijlocul săptămânii trecute, fără să anunțe niciun motiv. În ciuda solicitărilor, autoritățile nu au comunicat nici ele vreo informație. Ba mai mult, prin intermediul autorităților județene, conducerea CNADNR a transmis că lucrările continuă, iar utilajele care stau în zona în care nimic nu mai mișcă urmează, de fapt, să fie transferate pe alte șantiere.
Contractul cu cei de la Impregilo a fost semnat în mai 2011 pentru o valoare de aproape 605 milioane de lei, fără TVA, în vederea realizării în 120 de zile a proiectului tehnic și, în alte 548 de zile, a lucrărilor necesare.
În urma alunecărilor de teren a căror amploare a devenit vizibile în primăvara lui 2012, italienii de la Impregilo SpA au cerut modificarea proiectului, prin construirea unui nou tunel în dealul de la Aciliu unde acum a fost săpat un debleu de aproape 50 de metri și prin prelungirea viaductului înspre Sebeș cu aproape un kilometru.
Consolidarea dealului a fost un fapt împlinit pentru că proiectul a fost aprobat, dar Agenţia Naţional de Mediu nu a eliberat nicio autorizaţie de construcţie pentru lucrările suplimentare. Şi totuşi cei de la CNADNR susţin că lucrările la tronsonul Sălişte – Cunţa nu au fost oprite.
surse: turnulsfatului.ro, digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
blaga
miercuri, 17.09.2014 at 12:56
tocmai ce reprezentantii firmei constructoare au remis un comunicat de presa prin care dezmint aceasta informatie….asa ca „la loc comanda”…