Connect with us
Advertisement

Eveniment

Pedeapsă blândă pentru medicul Molnar Geza. Condamnat defintiv la 2 ani de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii

Publicat

molnar geza Medicul Molnar Geza, fost consilier local PDL în Aiud, a fost condamnat definitiv la Curtea de Apel Alba Iulia la 2 ani şi 5 luni de închisoare cu executare, pentru proxenetism. Bărbatul în vârstă de 69 de ani a racolat trei fete, dintre care una minoră (15 ani), cărora le-a promis că le va ajuta să se ”realizeze în viaţă” dacă întreţin relaţii sexuale cu prieteni de-ai lui.

Decizia definitivă în dosar a fost pronunţată în 16 aprilie 2015 la Curtea de Apel Alba Iulia. Doctorul proxenet a fost condamnat la 2 ani, respectiv 1 an şi 4 luni pentru proxenetism. Instanţa a aplicat pedeapsa cea mai mare, la care a adăugat un spor de 5 luni şi 10 zile. Prin urmare, Molnar Gheza a primit, în final, condamnarea de 2 ani, 5 luni şi 10 zile.

Instanţa a stabilit suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani. Curtea de Apel a decis să reţină din durata pedepsei perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la 11 martie 2014 la 16 aprilie 2015. Inculpatul a scăpat relativ uşor având în vedere că la Tribunalul Alba a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Fostul consilier local a mai fost obligat să presteze un număr de 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Spitalul de Penumoftiziologie din Aiud. În acelaşi dosar au mai fost trimise în judecată două femei, Bârluţ Loredana Florian şi Cernea Daniela. Una dintre acestea este mama minorei exploatate de medic în scopuri sexuale, iar cealaltă este concubina doctorului. Ambele au fost condamnate la câte 3 ani de închisoare cu suspendare.

Procurorii au identificat 7 clienţi ai fetelor. Majoritatea dintre aceştia sunt din Alba (Aiud, Teiuş, Alba Iulia, Sebeş), dar şi din alte judeţe. Este vorba despre persoane din anturajul inculpatului, oameni de afaceri şi din administraţie. Inculpatul, fost consilier local PDL în Aiud a fost acuzat că a intermediat practicarea prostituţiei pentru două femei şi a exploatat o minoră de 15 ani, pe care le-a îndrumat să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi barbaţi.

Potrivit DIICOT în cauză, există suspiciunea rezonabilă că, inculpatul a înlesnit practicarea prostituţiei pentru mai multe persoane, inclusiv o persoană minoră, efectuând operaţiuni de intermediere a practicării prostituţiei, prin identificarea şi furnizarea de clienţi, precum şi prin organizarea unor astfel de întâlniri cu persoane din anturajul său, tot pentru întreţinerea de relaţii sexuale.

Inculpatul a recunoscut parţial faptul că a intermediat să se întreţină relaţii sexuale pentru anumite persoane cu victimele. Întâlnirile între victime şi clienţi se desfăşurau pe raza judeţului Alba, respectiv la diferite pensiuni din municipiul Aiud, Teiuş, Alba Iulia, Sebeş sau „în spaţiile din împrejurul localităţii, în maşini”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement