Connect with us
Advertisement

Eveniment

Pedepse cu închisoarea de la 1 an cu suspendare la 4 ani cu executare. Pronunţare în cauza disjunsă din Dosarul utilajelor agricole furate

Publicat

Vineri a fost comunicată pronunţarea judecătorului în cauza disjunsă din Dosarul utilajelor agricole furate. Aflată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, această cauză îi vizează pe pe inculpaţii Cornel Daniel Irimia, Iulian Iosif Băda, Florin Radu Liptak, Toma Mihai Jelea şi Ioan Tăuşan, care au recunoscut faptele de care au fost acuzaţi şi pot beneficia de reducere a pedepselor. Reamintim că în Dosarul utilajelor agricole furate sunt inculpaţi şi fostul şef SRI, Ioan Tarnu şi ofiţerul BCCO Alba, Liviu Schiau, pentru sprijinire grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului.

UPDATE: Curtea de Apel Alba Iulia hotărât condamnarea celor 5 inculpaţi care au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, la pedepse cuprinse între un an de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi 4 ani de închisoare cu executare.

– Inculpatul Cornel Daniel Irimia a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare şi 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

– Inculpatul Florin Radu Liptak a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare şi 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

– Inculpatul Iulian Iosif Băda a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare şi 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave. Cu privire la acest inculpat, instanţa a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare la care fusese condamnat în 2008 într-un alt dosar, astfel încât în final inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare.

Cu privire la aceşti 3 inculpaţi Curtea de Apel Alba Iulia a dispus menţinerea măsurii de arestare preventivă.

Inculpaţii Ioan Tăuşan şi Toma Mihai Jelea, judecaţi în stare de libertate au fost condamnaţi la pedeapsa de câte un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile, competenţa de soluţionare a apelului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Lotul de inculpaţi în Dosarul utilajelor agricole furate este acuzat în principal că fac parte dintr-un grup infracţional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave din state ale Uniunii Europene şi pentru săvârşirea în principal a următoarelor fapte: identificau utilaje agricole, verificau modul în care erau depozitate de către proprietari, căile de acces pentru pătrunderea prin efracţie, eventualele sisteme de alarmă sau sisteme de urmărire GPRS după care utilajele erau sustrase, transportate în România, fiind folosite documente falsificate, ascunse la diverşi tăinuitori şi apoi valorificate pentru importante sume de bani.

Lotul de 32 de inculpaţi a fost trimis în judecată la Curtea de Apel Alba Iulia în 30 mai 2011, prin Rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara. Dintre aceştia, 17 au fost arestaţi preventiv.

Printre numele celor care sunt implicaţi în dosar se regăsesc următoarele: Antonio Vecchiolla, Dănuţ Cristian Băndilă,  Andrei Vasile Dărămuş, Mirel Florin Oniga, Cosmin Marin Samoilă, Florin Bujor Bodea, Adrian Ioan Lăscan, Lucian Liviu Sabău, Cristian Călin Oprea, Mircea Stanciu, Dorel Vasile Tukacs, Dan Ioan Banciu şi Ioan Ştefan Bursaş, Dumitru Albu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. alina

    sâmbătă, 10.12.2011 at 07:32

    daca furi utilaje de la italieni se da pedeapsa cu executare,daca italienii fura de la guvernul boc se dau pedepse cu suspendare …fara numar….

  2. eu

    duminică, 11.12.2011 at 01:10

    banatu si andreea daramus niste sifoane infecte! Sa va fie rusine fetelor!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement