Connect with us
Advertisement

Actualitate

Pedepse cu închisoarea pentru inaugurările de drumuri înainte de finalizarea lucrărilor. Proiect de lege, la Camera Deputaților

Publicat

autostrada demolata sibiu orastie Senatorii au adoptat săptămâna trecută o inițiativă legislativă care prevede pedepse cu închisoarea pentru darea în folosință a lucrărilor finanțate din bani publici înainte de recepția finală și totodată, dacă drumurile inaugurate pun în pericol viața sau integritatea oamenilor, pedepsele se majorează. Mai mult, limitele acestora cresc cu jumătate dacă inaugurările s-au produs în campanile electorale și se reduc la jumătate dacă fapta a fost săvârşită din culpă. Inițiativa se află în prezent în dezbatere publică la Camera Deputaților, care va da votul final.  

„Inaugurarea sau darea în folosință a unei construcții sau lucrări publice reprezintă un gest normal și care, în mod firesc, ar trebui să fie precedat de recepția conformă a respectivei lucrări sau construcții. Acesta deoarece recepția unei construcții sau lucrări reprezintă o oportunitate de a constata cantitatea și calitatea construcțiilor sau lucrărilor”, spun inițiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 10/1995.

Potrivit acestora, prin construcţii sau lucrări publice se înțeleg autostrăzi, drumuri naţionale, centuri ocolitoare, şcoli, grădiniţe, spitale, sedii ale unor instituţii, pieţe publice, pasaje subterane sau supraterane – în esenţă, orice construcţie care prin natura sau destinaţia sa este accesibilă publicului.

Deputații semnatari ai proiectului fac referire la lotul de autostradă Orăștie-Sibiu, inaugurat înaintea alegerilor prezindențiale.

„Au existat multe inaugurări de construcții și lucrări publice în perioade electorale, înainte de recepția loc conformă, și, cel mai grav, cu punerea în pericol a cetățenilor care le-au utilizat. Chiar de dată recentă, o astfel de inaugurare prematură a unei autostrăzi și-a demonstrat efectele negative: lucrările au fost executate în mod greșit și sub presiune, românii au circulat pe un drum nesigur, costurile demolării și reparației vor fi enorme și nici victoria electorală scontată nu s-a obținut”, au precizat inițiatorii în expunerea de motive.

Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii prevede introducerea unui singur nou articol, articolul 35 (1), cu următorul cuprins:

„(1) Darea în folosinţă publică, înainte de efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, a unei construcţii finanţate din fonduri publice sau a unei părţi ori instalaţii aferente acesteia, dacă astfel ar putea fi pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia sau mai multor persoane sau integritatea unuia sau mai multor bunuri, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Dacă una dintre consecinţe ar fi pierderea de vieţi omeneşti, vătămarea gravă sau distrugerea bunurilor, pedepsele sunt cuprinse între 5 şi 15 ani.

De asemenea, dacă fapta a fost săvârşită din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate. Totodată, dacă a fost săvârşită din raţiuni electorale sau în perioada campaniei electorale, limitele speciale ale pedepselor se majorează cu jumătate.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat şi a fost trimis spre aviz la comisiile de administraţie şi juridică din Camera Deputaţilor. Termenul de depunere a amendamentelor este sfârşitul lunii mai, iar până pe 14 iunie, Comisia pentru industrii şi servicii trebuie să facă un raport asupra legii, care va fi dezbătut apoi în plen. Dacă va fi votată, legea va intra în vigoare imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement