Eveniment
Pedepse cu închisoarea pentru incendierea și îngroparea deșeurilor. Amenzi mari pentru cei care abandonează gunoiul la întâmplare
Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență care prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care incendiază sau îngroapă deșeuri.
Cei prinși riscă închisoare între 3 – 5 ani. Amenzi între 10 mii – 20 de mii de lei pentru cei care abandonează deșeuri la întâmplare.
Guvernul a decis miercuri incriminarea faptelor de incendiere și de îngropare a deșeurilor.
„Aceste practici afectează grav mediul înconjurător și a decis Guvernul astăzi ca pentru aceste fapte să fie o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 5 ani. Am susținut de fiecare dată necesitatea înăspririi pedepselor în gestionarea nelegală a deșeurilor”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului.
Conform acestuia, incendierea și îngroparea deșeurilor afectează aerul și calitatea apelor subterane.
Acesta a spus că a fost aleasă varianta ordonanței de urgență „pentru că nu mai putem aștepta”, iar prevederile acesteia se vor aplica imediat după apariția în Monitorul Oficial.
„În același timp, pentru abandonarea deșeurilor am venit cu o clarificare a definiției și am majorat amenzile. Amenda pentru persoană fizică începe de la 10.000 de lei până la 20.000, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 la 70.000 de lei”, a adăugat ministrul Mediului.
În ceea ce privește arderea miriștilor, ministrul a anunțat că amenzile pentru persoanele fizice vor fi cuprinse între 7.000 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 50.000 și 100.000 de lei.
OUG incriminarea arderii deșeurilor Nota de fundamentare
Principalele declarații ale lui Barna Tánczos, ministrul Mediului (de la 17:17 în video):
- Am adoptat OUG pentru incriminarea faptelor de incendiere și de îngropare a deșeurilor. Aceste practici afectează grav mediul înconjurător. Pentru aceste fapte, pedeapsa să fie una cu închisoare de la 3 la 5 ani.
- Am ales varianta OUG pentru că nu mai putem aștepta. Aceste incriminări intră în vigoare imediat după publicarea ordonanței în Monitorul Oficial.
- În legătură cu abandonarea deșeurilor, am majorat amenzile – de la 10 mii de lei până la 20 de mii de lei (pentru persoane fizice) și de la 50 de mii la 70 de mii de lei (pentru persoane juridice).
- Pentru arderea miriștilor, am propus amenzi între șapte mii și 15 mii de lei (persoane fizice) și între 50 de mii și 100 de mii (persoane juridice).
Noile amenzi includ grătarele?
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a fost întrebat, miercuri, 6 aprilie, dacă noile amenzi pentru incendieri includ grătarele.
Jurnaliștii i-au cerut lui Tanczos Barna lămuriri cu privire la incendierea deșeurilor, în condițiile în care în textul legii se vorbește despre incendierea „oricărui tip de deșeuri” și există deja reacții în spațiul public potrivit cărora, dacă un om face un grătar sau mâncare la ceaun în curte, ar putea să fie amendat.
„Nu aș vrea să folosesc cuvinte dure, este o interpretare total inexactă. Orice obiect trebuie reglementat pentru că poate spune oricine, dând foc la trei cauciucuri, că nu sunt deșeuri, sunt cauciucurile personale, tocmai a vrut să le folosească pentru mașină, dar nu sunt deșeuri, sunt obiectele. Deci, poate să spună oricine că obiectele incendiate nu sunt deșeuri din punctul lui de vedere”, a răspuns ministrul Mediului, Tanczos Barna.
„Cine nu se pricepe… să nu facă comentarii. Garda de Mediu știe exact ce înseamnă încadrarea unor bunuri sau obiecte la categoria deșeuri”, a adăugat ministrul Tanczos Barna.
Întrebat, concret, dacă oamenii care fac un grătar pot fi amendați sau nu, ministrul Tanczos Barna a răspuns: „Nu comentez prostii!”
Guvernul a adoptat, miercuri, 6 aprilie, o ordonanță de urgență care prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care incendiază sau îngroapă deșeuri. A fost aleasă varianta ordonanței de urgență „pentru că nu mai putem aștepta”, iar prevederile acesteia se vor aplica imediat după apariția în Monitorul Oficial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News