Connect with us
Advertisement

Eveniment

Pedepse mai mari pentru cei care conduc fără permis și produc accidente grave. Lege depusă la Senat

Publicat

Pedepse mai mari pentru cei care conduc fără permis și produc accidente grave. Modificarea de legislație a fost înaintată la Senat. Inițiatorii susțin că astfel vor fi descurajate ”practicile iresponsabile” și vor fi protejați participanții la trafic.

Potrivit surselor citate, se constată o creștere alarmantă a numărului de accidente grave provocate de persoane fără permis.

În acest context, se propune o agravare a sancțiunilor pentru persoanele care conduc vehicule fără permis. Pedeapsa propusă este de la 3 ani la 7 ani de închisoare. În prezent, pedeapsa este de la unu la cinci ani.

Dacă persoana care conduce fără permis este implicată într-un accident de circulație, gravitatea faptei crește. Se propune o pedeapsă cuprinsă între 4 ani și 8 ani de închisoare.

Dacă în urma accidentului este înregistrat deces, pedeapsa va fi între 5 și 10 ani de închisoare.

Pedepse mai mari și pentru cei care încredințează mașini

Pedepse similare vor fi și pentru cei care încredințează mașini persoanelor care nu dețin permis de conducere:

  • încredințarea unui vehicul unei persoane fără permis – pedeapsă între 3 și 7 ani închisoare
  • încredințarea unui vehicul unei persoane fără permis, în curma căreia s-a produs accident – între 4 și 8 ani închisoare
  • încredințarea unui vehicul unei persoane fără permis în urma căreia s-a produs accident cu deces – pedeapsa între 5 și 10 ani de închisoare.

Pedepse mai mari pentru cei care conduc fără permis. Context

Propunerea vine în urma accidentului tragic din apropierea Parcului Pantelimon din București, petrecut în 28 iulie.

”Un tânăr de 17 ani care nu deținea permis a lovit mortal cu mașina un băiat de 9 ani și a rănit-o grav pe sora acestuia (7 ani). Mașina îi fusese încredințată de către prietenul său în vârstă de 19 ani, deși adolescentul nu mai fusese vreodată la volan.

Acesta a pierdut contrilul mașinii din cauza unei denivelări, a lovit copiii și a avariat alte trei mașini parcate, după care a fugit de la locul accidentului. Ulterior a fost reținut și apoi arestat preventiv. Prietenul său a fost pus suv control judiciar. Fata a fost operată timp de 9 ore, însă, din cauza complicațiilor medicale, medicii au fost nevoiți să-i amputeze un picior”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Inițiatorii proiectului de lege sunt senatorii Cătălin Daniel Fenechiu și Robert Marius Cazanciuc.

Modificările propuse la Codul Penal

La articolul 91, alineatul (32) se modifică şi va avea următorul cuprins:

  • (32) Nu se poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere în cazul infractiunilor prevăzute la art. 209-211 şi art. 335 alin.(1), (11) şi (3).

2. La articolul 335, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

  • 1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

3. La articolul 335, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins:

  • (11) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1), s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca urmare pagube materiale sau vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 4 la 8 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.

4. La articolul 335, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

  • (3) Cu aceeaşi pedeapsă, în mod corespunzător şi în cazul producerii urmărilor prevăzute la alin.(11), se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement