Connect with us
Advertisement

Eveniment

Penitenciarul Aiud deschide oportunități de muncă pentru deținuți. Un pas către reintegrare și reabilitare

aiud penitenciar

Publicat

Penitenciarul Aiud deschide oportunități de muncă pentru deținuți. Penitenciarul Aiud se angajează în promovarea reintegrării sociale și reabilitării deținuților prin intermediul programelor de muncă. Conform prevederilor legale și dorinței de a oferi oportunități de schimbare și dezvoltare, instituția oferă posibilitatea deținuților de a munci și de a-și dezvolta abilitățile profesionale în timpul executării pedepselor privative de libertate.

„În contrast cu abordarea tradițională, în care deținuților li se poate cere să muncească, la Penitenciarul Aiud, aceștia solicită activ să fie implicați în activități lucrative.

În acest sens, instituția pune la dispoziția potențialilor beneficiari, atât persoane fizice cât și juridice, forța de muncă a deținuților prin intermediul unor contracte de prestări de servicii”, au transmis reprezentanții Penitenciarului Aiud marți, 2 aprilie.

Printre avantajele oferite de munca cu deținuții se numără:

  • Plata timpului efectiv lucrat, conform unui orar stabilit;
  • Scutirea de la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat;
  • Absența costurilor asociate concediilor medicale sau de odihnă;
  • Disponibilitatea permanentă a forței de muncă asigurată de penitenciar.

Penitenciarul Aiud deschide oportunități de muncă pentru deținuți

Aceste oportunități de muncă nu sunt benefice doar pentru deținuți, ci și pentru comunitate și pentru companiile interesate să colaboreze cu Penitenciarul Aiud. Colaborarea în cadrul acestor programe reprezintă un pas către reintegrarea socială a deținuților și o modalitate de a contribui la reducerea recidivei.

Pentru mai multe informații și pentru a stabili o colaborare, persoanele interesate sunt încurajate să contacteze Penitenciarul Aiud la telefon: 0258861021, int. 101 sau 222, email: paiud@anp.gov.ro sau om.aiud@anp.gov.ro.

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, Penitenciarul Aiud este profilat pe custodierea persoanelor private de libertate bărbaţi, clasificate în regimurile de executare a pedepsei „maximă siguranţă”, „închis” şi „deschis”.

Capacitatea legală de cazare este de 723 de locuri, distribuite la 289 camere de deţinere, în prezent unitatea deţinând  aproximativ 1.000 de persoane private de libertate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement