Economie
Pensii 2025: câte persoane beneficiază de pensii și indemnizații. Care sunt sumele medii plătite de stat
Pensii 2025: peste 400.000 de persoane primeau, la finalul anului 2024, pensii și indemnizații prevăzute de legi speciale. Numărul este mai mic față de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
În total, în decembrie 2024, erau 412.536 de beneficiari, mai puțini cu 1.216 față de luna noiembrie.
Cel mai mare număr de persoane, respectiv 191.037, se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii (persoane persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945) – D.L. nr. 118/1990.
Indemnizaţia medie era de 1.529 lei.
Pensii 2025 și indemnizații. Beneficiari și sume medii plătite
Un număr de 14.242 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 930 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 – privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război.
Alte 64.062 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 (completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri). Suma medie plătită este de 868 lei.
În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 – privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 42.225. Suma medie plătită este de 81 de lei, potrivit Agerpres.
Beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 341/2004 – recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.625. Suma medie este de 2.170 lei.
De asemenea, în decembrie 2024, erau înregistraţi:
- 550 de beneficiari conform Legii 109/2005 – Artişti; indemnizaţia medie; 345 lei
- 13.926 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 – Uniuni de creaţii; indemnizaţie medie: 1.917 lei
- 73.869 beneficiari conform Legii 578/2004 – Soţ Supravieţuitor; indemnizaţie medie: 128 lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News