Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Pensiile speciale rămân valabile: CCR a declarat NECONSTITUȚIONALĂ abrogarea lor. Reacția dură a liberalilor

pensii

Publicat

CCR a declarat neconstituțională abrogarea pensiilor speciale și a admis sesizările Curții Supreme și Avocatului Poporului împotriva legii de abrogare a pensiilor speciale, au declarat pentru Europa liberă surse din cadrul Curții Constituționale. Documentul a fost atacat la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului și de Înalta Curte.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 28 ianuarie, cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile magistraților.

„Sunt două motive mari pe care le-am invocat noi în această excepţie de neconstituţionalitate – o dată, e faptul că nu s-au respectat prevederile clare din Constituţie cu privire la componenţa parlamentului în momentul în care se modifică Statutul senatorilor şi deputaţilor. Constituţia e foarte clară. E nevoie de şedinţa camerelor reunite, or, aici a fost vorba doar de votul Camerei Deputaţilor, iar pe de altă parte celălalt motiv e nerespectarea deciziilor anterioare ale Curţii Constituţionale”, a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, la momentul sesizării Curții Constituționale.

PNL a reacționat dur prin vocea liderului de grup din Camera Deputaților, Florin Roman, deputat de Alba.

”Întrebarea legitimă a PNL este cum pot niște judecători ai CCR, beneficiari de pensii speciale să judece cu bună-credință, desființarea pensiilor speciale? O alta întrebare este dacă vreodată, în România, cât timp judecătorii CCR beneficiază de privilegii și de cumul pensie-salariu, vom putea avea o decizie favorabilă desființării pensiilor speciale? PNL a fost și este singurul partid care a dus la votul final o asemenea lege, în care am prevăzut anularea pensiilor speciale, inclusiv cele ale judecătorilor CCR. A fost atacată de așa-zisul Avocat al Poporului, care a luat o decizie împotriva poporului roman, ce respinge pensiile speciale! Vom aștepta punctul de vedere al CCR și vom reveni cu un nou act normativ care sa țină cont de motivarea CCR! Rușinoasa și dezonoranta decizie!” a spus Roman.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate