Un pensionar în vârstă de 71 de ani din comuna Ceru Băcăinţi este cercetat de poliţişti după ce l-au prins conducând fără permis un moped neînmatriculat.

A fost oprit în trafic, la Curpeni, miercuri,  în jurul orei 11.30, de poliţiştii Postului de Poliţie Ceru Băcăinţi.

Publicitate

Bărbatul din comuna Ceru Băcăinţi conducea un moped neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Faţă de mopedist, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.