Connect with us
Publicitate

Economie

Pensionare la 70 de ani, la cerere. Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern. Care sunt condițiile

pensionari

Publicat

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat şi prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani, a anunţat premierul Florin Cîţu.

„Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Este un proiect de lege care merge în Parlament în procedură de urgenţă şi este proiectul de lege care elimină cumulul de pensie cu salariul la stat şi, în acelaşi timp, prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani”, a precizat Cîţu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Este vorba despre măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare în sistemul public de pensii în sensul acordării posibilităţii reîncadrării acestora până la vârsta de 70 de ani în instituţii publice, dar cu condiţia suspendării plăţii pensiei pe această perioadă.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune ca persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, beneficiari ai pensiilor de serviciu sau beneficiari ai sistemului pensiilor militare de stat să poată exercita opţiunea pentru reîncadrarea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu condiţia suspendării plăţii pensiei.

Reîncadrarea pensionarilor se poate realiza până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Având în vedere constrângerile bugetare şi reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privinţa cheltuielilor de personal, proiectul de lege propune o revizuire a legislaţiei aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul şi o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate exercita opţiunea între pensie şi veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activităţii este însoţită de suspendarea plăţii pensiei”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

AICI, proiectul integral.

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripției.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Andrei

    joi, 10.06.2021 at 07:23

    Sunteti niste nemernici cu legile voastre facute impotriva oamenilor si numai pentru bani!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate