Actualitate
Pensionarii ar putea primi bani de la Ministerul Transporturilor pentru tichetele de călătorie, potrivit unui proiect de lege
Pensionarii ar putea solicita Ministerului Transporturilor compensarea în bani a tichetelor de călătorie, potrivit unui proiect de lege depus la Senat.
„Pensionarii din sistemul public de pensii şi din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale pot solicita Ministerului Transporturilor compensarea tichetelor de călătorie în bani”, potrivit proiectului de lege depus la Senat.
Prin propunerea legislativă, tichetele de călătorie primite de pensionari ar putea fi compensate în bani, la alegerea beneficiarului, „evitând astfel specula şi evaziunea fiscală”, potrivit expunerii de motive.
„În realitate, se constată existenţa unor situaţii în care pensionarii, din cauza vârstei înaintate, a sărăciei, nu mai folosesc această facilitate a statului, ajungând să vândă aceste tichete speculanţilor, pe nişte sume derizorii”, se precizează în expunerea de motive.
Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
sursa: gândul.info
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News