Eveniment
Pensionarii cu venituri mici primesc o nouă tranșă de bani. Când intră pe card ajutorul financiar de la Guvern

Pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei vor primi, începând cu prima jumătate a lunii octombrie, cea de-a doua tranșă a ajutoarelor financiare acordate în acest an de Guvern. Astfel, în funcție de nivelul veniturilor, aceștia vor primi între 300 și 500 de lei.
Măsura a fost inclusă într-o ordonanță emisă anul trecut. Prima tranșă a ajutorului financiar a fost plătită în ianuarie, iar cea de-a doua va fi platită în această lună.
Citește și VIDEO: Cu cât cresc pensiile, pe noua formulă de calcul. Procentele rezultate pe grupe de vârstă din noua lege a pensiilor
Ministerul Muncii a anunțat că în prima jumătate a lunii octombrie va începe livrarea pensiilor prin mandat poștal, iar de pe 12 octombrie vor fi alimentate conturile pentru beneficiarii care au optat pentru încasarea pensiilor pe card.

Valoarea ajutorului financiar – tranșa a II-a
Ajutoarele se acordă, în octombrie, după cum urmează:
- în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;
- în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;
- în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.
A doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei pe lună va fi livrată în octombrie împreună cu pensiile, așa cum prevede OUG nr. 168/2022.
În acest sens, deja au fost tipărite tichetele care vor ajunge în cel mai scurt timp la beneficiari. În tichetele de pensii care ajung în octombrie este menționat și cuantumul ajutorului.

Ce prevede legea
Potrivit OUG nr. 168/2022, în anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei
Ajutorul este:
- în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv
- în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv
- în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv
Ajutorul financiar se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie, respectiv octombrie, astfel:
- în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv
- în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv
- în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News