Actualitate
Pentru angajaţii cu contracte de muncă part-time, se va plăti contribuţie la pensii şi sănătate la nivelul salariului minim. Decizie la Guvern
Guvernul a stabilit unele măsuri pentru asigurarea plății de către angajator a contribuției pentru pensii și sănătate la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru toți salariații, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parțial și pentru cei cu plata în acord.
Excepție fac salariații elevi, studenți, persoane cu dizabilități, pensionari și cei care cumulează venituri de cel puțin nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, precizează Guvernul, într-un comunicat de presă.
Mai exact, salariații aflați în una din următoarele situații:
– elevi sau studenți cu vârsta până în 26 de ani;
– ucenici în vârstă de până la 18 ani;
– persoane cu dizabilități care, prin lege, au posibilitatea să lucreze mai puțin de 8 ore pe zi;
– pensionari pentru limită de vârstă în sistemul publice de pensii, cu excepția celor care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum și a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă cu cea din sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;
– persoanele care cumulează venituri de cel puțin nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată din mai multe contracte individuale de muncă.
În acest sens, Guvernul a adoptat joi o ordonanță privind modificarea și completarea Codului fiscal, urmând ca noile reglementări să intre în vigoare la 1 august și să se aplice începând cu veniturile aferente lunii august 2017.
Social, măsura are rolul să protejeze aceste categorii de salariați asigurându-le dreptul la pensie și la servicii medicale în sistemul public. Din punct de vedere economic, noile prevederi au scopul să limiteze situațiile în care contractele de muncă cu timp parțial sunt încheiate pentru evitarea impozitării potrivit regulilor prevăzute pentru contractele individuale de muncă cu timp normal de lucru și, implicit, să elimine inechitățile față de angajatorii care încheie contracte individuale de muncă cu timp normal și asigură salariul minim brut pe țară propriilor salariaților, mai precizează Guvernul.
Noile reglementări au fost stabilite în condițiile în care, potrivit datelor statistice și studiilor efectuate în acest sens:
– există circa 1,1-1,2 milioane de contracte de muncă cu timp parţial;
– 370.000 salariaţi activi au un singur contract de muncă cu timp parţial;
– aproximativ 710.000 asiguraţi cu contracte de muncă cu timp parţial, au un venit mediu brut de 903 lei/lunar (decembrie 2016);
În ultimii doi ani cu creştere economică ridicată, numărul locurilor de muncă cu timp parţial a crescut mai repede decât cele cu timp complet, respectiv cu 3,7% în medie pe an faţă de 2,1% în medie.
“Practica subsalarizării forţei de muncă iese în evidenţă şi prin faptul că în medie în fiecare lună circa 55.000 salariaţi sunt fără venituri declarate la Casa de Pensii, deci fără contribuţii care să se regăsească în pensiile viitoare”, subliniază Executivul.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News