Connect with us
Advertisement

Actualitate

Pentru prima dată, aiudenii au parte de un Târg de Crăciun în centrul orașului. Acesta este deschis până în 27 decembrie

Publicat

În întâmpinarea sărbătorilor de iarnă, și cetățenii din Aiud vor avea de unde să cumpere cadouri de sărbători. Joi s-a deschis Târgul de Crăciun, aflat la prima ediție în acest an. Pe standurile amenajate în centrul orașului, aiudenii pot găsi decorațiuni, ornamente și tot felul de bunătăți tradiționale. De la deschidere nu a lipsit, desigur, Moș Crăciun. Cu această ocazie, a fost pornit iluminatul de sărbători, în aplauzele celor prezenţi. Târgul de Crăciun se află în Piața Consiliul Europei și este deschis până pe 27 decembrie.

Primăria şi Consiliul Local Aiud au organizat, în premieră, primul Târg de Crăciun, în cadrul căruia se comercializează ornamente şi cadouri, confecţionate de către elevii aiudeni, dar şi mărfuri tradiţionale oferite de către comercianţi.

În prezenţa unui public numeros, Moş Crăciun, însoţit de primarul Mihai Horaţiu Josan a făcut un tur al târgului, spre deliciul copiilor prezenţi la deschidere. Primarul municipiului Aiud le-a urat „La Mulţi Ani” tuturor aiudenilor, în special celor care şi-au serbat onomastica joi, de Sfântul Nicolae.

Concertul de colinde care a încheiat deschiderea Târgului de Crăciun este primul din seria concertelor de colinde pe care elevii aiudeni le vor susţine în serile viitoare, lângă Cetatea Aiudului, dat fiind faptul că târgul va fi deschis până la Crăciun.

Obiectele elevilor aiudeni care pot fi comercializate în aceste zile au fost confecţionate în cadrul celei de-a cincea ediţii a Zilelor Energiei Inteligente, organizate de către Primăria şi Consiliul Local Aiud. Ornamentele, suporturile de şerveţele, cutiile de bijuterii, ghivecele şi toate celelalte obiecte create de elevii aiudeni sunt din materiale reciclabile. Toţi cei aproximativ 80 de elevi din municipiul Aiud care au participat la „Zilele Municipale ale Energiei Inteligente” au fost premiaţi în această seară de către organizatori.

Concertul de colinde de la deschiderea primei ediţii a Târgului de Crăciun a fost oferit de Cercul de Chitară al Centrului Cultural „Liviu Rebreanu”, Şcoala Gimnazială „Ovidiu Hulea”, Şcoala Gimnazială „Axente-Sever”, Colegiul Naţional „Titu Maiorescu”, Colegiul Naţional „Bethlen Gabor”, Colegiul Tehnic Aiud, Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza”.

„Vrem ca acest târg să devină o tradiţie în municipiul Aiud, în primul rând pentru că ne oferă un cadru special de aşteptare a Crăciunului şi nu în ultimul rând pentru că dă ocazia organizării unei expoziţii cu vânzare a obiectelor ornamentale confecţionate de către elevii aiudeni. Pentru că, o dată cu deschiderea Târgului de Crăciun, am încheiat cea de-a 5-a ediţie a „Zilelor Municipale ale Energiei Inteligente”, la care au participat toţi cei 15 primari din ADI „Alba de Jos”, sper ca în 2013, la cea de-a 2-a ediţie a târgului, să participe toate localităţile din asociaţia noastră, iar amploarea lui să fie una zonală, care să reprezinte Alba de Jos. Tuturor aiudenilor, dar şi partenerilor noştri, autorităţi şi cetăţeni din Alba de Jos, le doresc „Sărbători Fericite!”, a declarat Mihai Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud.

FOTO: Primăria Aiud

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement