Eveniment
PERCHEZIŢII: Administratorul unei firme de transport marfă, cetăţean italian REŢINUT de Poliţia Alba pentru înşelăciune
Administratorul unei firme de transport marfă, cetăţean italian cu rezidenţă în Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Alba. Acesta ar fi înşelat mai mulţi clienţi, după ce marfa transportată de camioanele firmei sale nu ar mai fi ajuns la destinaţie. Prejudiciul cauzat unui număr de 10 beneficiari este de peste 200.000 de euro. Pentru săvârşirea faptelor, bărbatul s-ar fi folosit de o identitate falsă.
Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a efectuat patru percheziţii, din care trei în municipiul Sibiu şi una în oraşul Borşa, judeţul Maramureş, la locuinţa unui cetățean italian, în vârstă de 48 de ani şi la punctele de lucru ale societăţii comerciale administrată de acesta.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada februarie 2018 – ianuarie 2019, bărbatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale ce oferea servicii de transport mărfuri, a contractat, prin intermediul bursei de transport, efectuarea a 10 curse.
Ulterior, după ce marfa era încărcată din punctele de expediere, aceasta nu mai ajungea la destinaţie, bărbatul invocând, în faţa beneficiarilor, diverse motive, cum că şoferul ar fi avut un accident, iar marfa a fost distrusă, că s-ar fi defectat camionul, iar marfa a fost preluată de o altcineva, că ar fi dispărut șoferul cu marfa și camionul etc, manifestându-şi disponibilitatea de a suporta pagubele. În niciuna dintre cele 10 situaţii, bărbatul nu şi-a respectat promisiunea de a restitui paguba, provocând, astfel, un prejudiciu în valoare totală de 235.855 lei şi 179.316 euro.
Totodată, poliţiştii au stabilit că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracționale, în perioada septembrie – decembrie 2018, în vederea perfectării unor acte notariale folosite la Registrul Comerţului şi Autoritatea Rutieră Română, bărbatul și-a atribuit o identitate falsă şi s-a legitimat cu actul de identitate a unui alt cetățean italian, pe care a aplicat fotografia sa.
Poliţiştii l-au condus pe cetăţeanul italian la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba unde l-au audiat şi l-au reţinut, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea.
La percheziţii, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba au fost sprijiniţi de poliţişti de investigare a criminalităţii economice din IPJ Maramureş precum şi de luptători din cadrul Serviciilor pentru Acţiuni Speciale din Alba şi Maramureş.
Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News