Eveniment
Percheziții domiciliare în Alba și alte două județe, într-un dosar de tâlhărie calificată
Percheziții în Alba, Cluj și Vâlcea la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.
Autoritățile au anunțat că la data de 26 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 3 percheziții pe raza județelor Alba, Cluj și Vâlcea, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 00.30, în timp ce se aflau în comuna Șelimbăr, zona Post Control Veștem, persoanele bănuite, ar fi amenințat cu un cuțit un tânăr, de 23 de ani, din Veștem, pe care l-ar fi deposedat de suma de 600 de lei și de un telefon mobil.
Mai multe mijloace de probă, documente și telefoane au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Alba, Cluj și Vâlcea.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News