Eveniment
Percheziţii în Alba, Cluj şi Prahova, la persoane care au achiziționat mașini second-hand din UE. Evaziune de 10 milioane de euro
Peste 200 de poliţişti fac, sâmbătă, 47 de percheziţii în judeţele Cluj, Alba şi Prahova, într-un caz de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 10 milioane de euro, fiind vizate persoane care au achiziţionat maşini second-hand din spaţiul intracomunitar, fără să plătească TVA.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Cluj, percheziţiile au loc la 47 de adrese din Cluj, Alba şi Prahova, la sediile sociale ale unor firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală.
”Acţiunea vizează persoane fizice şi juridice, bănuite de evaziune fiscală. Poliţiştii au în vedere importuri de autoturisme second-hand din spaţiul intracomunitar, pentru care nu s-a declarat şi achitat TVA. Prejudiciul estimativ creat bugetului de stat este de 10 milioane de euro”, se arată în comunicatul citat.
La acţiune participă peste 200 de poliţişti de la investigaţii criminale, investigarea fraudelor, poliţişti rutieri, criminalişti şi luptători ai structurii de acţiuni speciale din cadrul Poliţiei Cluj, aceştia fiind sprijiniţi de poliţişti din Alba, Prahova, Maramureş, Sălaj, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Satu Mare, precum şi de peste 100 de jandarmi de la Gruparea Mobilă Cluj-Napoca.
Acţiunea este coordonată de procurori de la Parchetul Curţii de Apel Cluj.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News