Eveniment
VIDEO UPDATE: PERCHEZIȚII în Alba Iulia la mai mulți comercianți de jucării. Polițiștii caută marfă contrafăcută
Poliţiştii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 3 percheziţii la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de punere în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată.
La data de 23 iunie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 3 percheziţii, toate în municipiul Alba Iulia, la sediul unei societăți comerciale care desfășoară acte de comerț cu jucării și la punctele de desfacere ale acesteia.
Din cercetări a rezultat că reprezentanții societății comerciale ar fi expus, pentru vânzare, jucării susceptibile a fi contrafăcute, care poartă însemnele unor mărci înregistrate și protejate.
La percheziţii, alături de polițiștii de investigare a criminalității economice participă și polițiști criminaliști.
UPDATE: Rezultatele perchezițiilor
În urma perchezițiilor care au avut azi, 23 iunie 2021, la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de punere în circulație de produse purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată, au fost indisponibilizate 1.221 de jucării și articole vestimentare, în valoare de peste 31.000 de lei.
La data de 23 iunie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat 3 percheziţii, toate în municipiul Alba Iulia, la sediul unei societăți comerciale care desfășoară acte de comerț cu jucării și articole pentru copii, precum și la punctele de desfacere ale acesteia.
Din cercetări a rezultat că reprezentanții societății comerciale ar fi expus, pentru vânzare, jucării și articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, care poartă însemnele unor mărci înregistrate și protejate.
Cu ocazia perchezițiilor, au fost identificate și indisponibilizate 1.221 de jucării și articole vestimentare, în valoare de 31.409 de lei, în legătură cu care există suspiciunea că sunt contrafăcute.
Cercetările sunt continuate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News