Connect with us
Advertisement

Eveniment

PERCHEZIȚII în ALBA la persoane bănuite de înșelăciune. Ar fi comandat online bunuri pe care nu le-au mai plătit

Publicat

În această dimineaţă, poliţiştii din Alba efectuează 17 percheziţii la persoane bănuite că ar fi comandat, prin internet, bunuri în valoare de peste 60.000 de lei, pe care nu le-au mai plătit. Ar fi fost prejudiciate peste 70 de societăți care comercializează, on–line, diverse produse.

Potrivit IPJ Alba, la data de 26 august 2020, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, efectuează 17 percheziţii, toate în județul Alba, în comunele Șona și Jidvei, precum și în municipiul Blaj, la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune.

Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că în perioada decembrie 2019 – iulie 2020, 16 persoane ar fi efectuat 174 de comenzi on-line, pentru a achiziționa diverse bunuri (electrocasnice, bunuri de uz casnic, mobilier, obiecte vestimentare, triciclete, etc), selectând, ca și modalitate de plată, ”ordin de plată”, fără ca aceasta să mai fie efectuată în termenul de 15 zile de la validarea comenzii.

La ridicarea coletelor, de la firmele de curierat, persoanele vizate de anchetă ar fi folosit date și identități false sau ale unor persoane care nu aveau nicio legătură cu comenzile și ar fi evitat ca acestea să le fie livrate la domiciliu, stabilind, telefonic, cu reprezentantul firmei de curierat, alte locuri de întâlnire.

În acest fel, ar fi fost înșelate peste 70 de societăți care comercializează bunuri on-line, cu sume cuprinse între 1.000 și 20.000 de lei, prejudiciul total fiind de peste 60.000 de lei.

Totodată, în urma investigațiilor, polițiștii au constatat că alte două persoane ar fi instigat sau ar fi sprijinit persoanele vizate de anchetă, la săvârșirea faptelor de înșelăciune.

La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice participă poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, ai polițiilor municipale Alba Iulia, Blaj, Sebeș și Aiud, ai Poliției Orașului Câmpeni, ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Alba.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement